O formă de compromis

sunt situații în care greul ți-l asumi
cei ce-și asumă greul la drum lung sunt puțini
mulți cedează și își asumă ușorul, adică merg pe calea compromisului
o formă de compromis este și succesul

Diverse

ea își imagina că are un amant și în mintea ei amantul avea tot chipul soțului, o bovariană" 

romanticii își frâng gâtul, iar ăia care țin la drum lung sunt niște proscriși
când spui romantici, include-i și pe entuziaști

suntem niște aparenți
și cu cât suntem mai săraci, cu atât suntem mai infatuați

Este o scenă în "Poștașul nu sună de două ori" în care el îi dă ei un săculeț cu bile de metal ca să-l troznească pe grec (adică pe soțule ei) în cap, după care grecu' trebuia să moară pentru ca ei să-și vadă liniștiți de amorul lor.
După ce ea înșfacă săculețul, îl întreabă pe el "mă iubești?", adică să se asigure că nu-l omoară pe celălat degeaba, Și el îi răspunde "da, te iubesc! și atunci ea purcede (asigurată fiind) spre a-și omorî soțul pentru amant.

Viceversa, un bărbat când omoară pentru o femeie, omoară și gata, nu se mai asigură înainte dacă aia îl iubește sau nu.
Parcă dacă îți răspunde "da, te iubesc!", asta înseamnă că e și așa!
când te întâlnești în carne și oase cu cineva pe care îl admiri se pot întâmpla două lucruri, să te dezamăgească sau să începi să-l admiri și mai mult

există
femei și femeiuști
doamne și cucoane
soții și neveste
fete bune și fete rele
femei conștiente de propria lor însemnătate și femei rucsac
(ar mai fi și alte categorii pe care nu le menționez aici, poate la un subiect de sine stătător)
lista nu e bătută în cuie, dar pe moment astea mi-au venit în cap și sunt de noțiuni de bază

când spui "ce ,'femeeee'!'" sună a-tot-cuprinzător
când spui "e fată bună!" sună a înjurătură
(în capul meu)

prezentatoarele de la posturile tv, spicherițele, fie că sunt la emisiuni de știri de dimineață, de seară, mondene, sportive, etc. indiferent de ceea ce prezintă și ora la care prezintă,sunt îmbrăcate și aranjate de parcă ar sta să meargă la Bamboo, ca să nu mai pomenesc de sprâncene, Bollywood curat!

Te cred și io, dacă există tot felul de regine ale sprâncenelor, coafurilor, regi ai baloanelor și asfaltului.
și asta îmi aduce aminte de un banc de pe vremea lu' ceașcă:
"tot felu' de regi și regine, dar duci, pula!"
adică tot felul de spicherițe, dar d-alea adevărate, ioc!

21 august

"21 august 1968-21 august 2005
Acum 37 de ani, în Piața Palatului a avut loc mitingul la care Ceaușescu a luat pozitie împotriva URSS
în legatură cu invadarea Cehoslovaciei.

A simbolizat apogeul, este data la care Ceaușescu a intrat trimumfator în istoria României postbelice
și în același timp, locul unde mai tîrziu, ieșea rușinos din istorie, oferind românilor 100 de lei în plus la salariu și
studenților încă 10 lei la bursă. Piața Revoluției, este un loc care marchează intrarea și ieșirea lui Ceaușescu din istoria României.

Ce s-a intamplat între aceste doua momente, a însemnat o bună parte din viața și tinereațea noastră, adică a mea și a lui Valentin.

În sala de mese a unei unitați militare, Valentin era de serviciu și aranja tacîmurile, în timp ce asculta discursul
lui Ceaușescu de la Radio. Discursul cu pricina, la vremea aceea a determinat mulți anticomuniști convinși să
intre in partidul comunist român. A însemnat apogeul politic al lui Ceaușescu, dar in acelasi timp a fost și o capcană în care a căzut, crezîndu-se un demiurg.

Și cum vă spuneam, Valentin aranja tacîmurile, în sala de mese, ascultind cuvîntarea lui Ceausescu la radio, într-o unitate
militară din Inău, la 80 de km de granița cu ungurii.Valentin a prins acest conflict în perioada efecuarii stagiului militar.

La 600 de km de Inău, în aceeași zi, in cartierul Motoi, de la periferia Ploieștiului,
o fetiță de 8 ani (adică eu) statea și se contempla în fața oglinzii.

Stateam în camera de oaspeți, din casa buicilor mei, printre sticle de șampanie și alte băuturi miraculoase.

Eram imbracata într-o rochie de-a matușii mele, aceasta fiind la vremea ei o frumusețe locală, eram încățată cu pantofii ei și mă uitam în oglindă, adică mă jucam ca orice fetiță care se dorea prințesă. Am fost și așa ceva, chiar dacă nici mie nu-mi vine să cred.

Tatăl meu fusese înaintat la gradul de maior și urma să aibă loc o petrecere monstru în cinstea acestui eveniment, în casa părintească (a lui) de la Ploiești.

Bunicii mei și restul clanului d-abia așteptau să petreacă, cu toții fiind niște petrecăreți cu vocație.

Și cum mă uitam eu așa în oglindă și mă admiram, la un moment dat văd ținuta impunătoare a bunică-mii în cadrul ușii
care mi-a spus scurt:
- Tac'tu nu mai vine! N-o sa mai fie nici o petrecere! Rușii dau buzna în Cehoslovacia!

Pe 21 Augus 1968, eu aveam 8 ani, iar Valentin 19 ani. Eu eram la Ploiesti in vacanta, el era în armată.
Atît tata, cît și Valentin au fost mobilizați în alertă de război din vară pînă-n iarnă, ofițerii dormeau în cazărmi la un loc cu militarii în termen, pînă s-au mai liniștit spiritele, evident că nu aparțineau aceleiași unități militare."

Textul ăsta l-am scris în 2005 pe portalui de la radioguerrilla.
De atunci și pînă acum s-au mai întîmplat multe evenimente, chiar îngrămădit de multe!
L-am scris pentru că și azi se așteaptă ceva.

Bazele sportive

Am trecut azi pe lîngă patinoarul "23 august", cum se numea înainte și mi-am adus aminte ce frumos era cînd eram copil și mergeam la pationoar
BAzele sportive de pe vremea lui ceașcă au fost lăsate în pargină, ulterior s-au constrit altele noi fără nici o noimă și copiii nu mai fac sport.
Și "Pationarul 23 August" nu e singura bază sportivă pe care am accesat-o în copilărie și adolescență, ăsta m

ăcar există fizic, multe altele au dispărut de pe fața pămîntului.

Și acum ne uităm la olimpiadă și sîntem mîndri nevoie mare cînd mai gîștigă cîte un sportiv sau echipă de-a noastră medalii de aur și sub ochii noștri și cu încuvințarea noastră mută s-a distrus mult.

De ce nu există și la noi legea prin care cetățenii și instituțiile să fie obligate să asigure întreținerea clădirilor în care locuiesc și în proprietatea cărora se află și în cazul în care n-o fac, să fie aspru amendați.
În Italia e și mai și, chiar dacă esti proprietarul unei clădiri și ea este în patrimoniul cultural nu ai voie să adaugi ce-ți trăznește ție prin cap ci numai ceea ce este în strînsă concordanță cu arhitectura și armonia clădirii.

Dilemă

Problema se pune așa, dacă pe lumea asta nu-ți mai place și te hotărăști s-o părăsești și te duci dincolo, și ajungi acolo și dacă nu-ți place nici acolo, ce faci?

Tamango

Cînd îi aud vocea lui Tamango la radio guerrilla mi se strînge inima
și cînd mai aud și jingle-ul ăla cu "familia patapevici", mi se pare că a avut iz premonitoriu

via Mexico

pe mexicanii care muncesc la negru în America atunci cînd sînt prinși sînt dați afară cu ochii-nchiși de autorități și în filme vezi repetată obsesiv scena cînd orice american care încalcă legea o taie încrezător către Mexic sau în Bolivia (vezi Butch Cassidy&Sundance Kid).
Sînt scene fără număr, fără număr!
Și e un film Cu Nicholas Cage pe vremea cînd făcea filme adevărate în care de cîte ori voia s-o ia spre Mexic gresea direcția și o lua fix în sens invers. În filmul ăla el era un borfaș cu carismă și Samuel L. Jackson un scriitor de succes și la locul lui (n-ai zice, nu?) (Amos&Andrew, 1993)

Și să nu mai vorbesc de havanele care sînt cumpărate la negru de americani și care sînt morți după ele.