Secvență

Azi am părăsit buncărul în care lucram și odată cu el părăseam și firma Edipresse în care am petrecut cei mai frumoși ani ai vieții mele profesionale de pînă acum. (În traducere liberă noi dtp-știi eram plasați în basement și asta pentru că noi nu trebuie să lucrăm la lumina zilei pentru că lumina zilei ne deformează culorile pe monitor și atunciar fi existat pericolul ca la tipar să iasă niște parascovenii de imagini).

În timp ce urcam scările îmi spuneam că e ultima dată cînd ies de acolo și mă ronțăia melancolia. În fața mea erau 2 muncitori care tocmai cărau un dulap (căci se producea mutarea mobilierul la firma care ne-a cumpărat). Cînd mă uit era chiar dulapul meu, scria pe el "Luminița Micșunescu". Dulapul e lung și îngust, asemănător unui coșciug și era așa ca o procesiune, ca și cum aș fi mers în urma propriului coșciug.
Și am ieșit la suprafață, am dat de aerul rece și revigorant. Cerul era voios și soarele strălucea pe el și am început să merg zglobiu și țanțoș. E un nou început și mie îmi plac chestiile astea.

Regele a murit! Trăiască Regele!

Regele a murit! Trăiască regele!

Edipresse AS srl nu mai e, se transformă în Ringier Magazines srl.

La Edipresse am petrecut cei mai frumoși ani din viața mea profesională.
Sînt tristă că nu mai e, dar sînt bucuroasă că în continure lucrez la revistele mele dragi.

Trăiască Regele! ...în ambele sensuri pe care le acoperă această urare!

De la deducție la certitudine nu e decît un pas

Azi dimineață m-am dus la bucătărie (la firmă) să-mi iau o cafea.
La un moment dat a intrat o colegă căreia i-am zis "salut" și am avut sentimentul că nu mi-a răspuns, am obiceiul să fac așa cînd nu mi se răspunde la salut sau mi se răspunde într-un mod neconvingător.
A trecut pe lîngă mine și i-am mai zis încă o dată "salut" și s-a întors și mi-a răspuns:
- Salut! Îți răspunsesem, dar prea încet și din vîrful buzelor. Și a mai stat puțin și mi-a spus că a primit un mail din care a aflat că e concediată.
Și așa am dedus că eu la rîndul meu neprimind acest tip de mail, nu sînt concediată.
Și e prima oară cînd mi-a părut rău cînd m-am luat de cineva care nu mi-a răspuns la salut în mod neconvingător.

Ultima apariție publică

http://www.youtube.com/watch?v=nT6325bmcsQ

Un text valabil

"Societatea e în stare să se opună unei măsuri tiranice sau imorale numai cînd ea însăși e foarte morală. Cu atît mai mult o democrație: ea nu se poate lipsi de morală — și nici de regalitate. Cu cît se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atît democrații ar trebui să se sprijine pe cele mai rigide principii morale.......
Pentru a putea fi liberală se cere ca societatea să fie întîi supusă moralei. Cine nu vrea să înțeleagă această necesitate și nici nu-i convine să o recunoască deschis, recurge la un subterfugiu și afirmă — ...... că societatea are nevoie de «cultură adevărată și adîncă?» E o formulă care cîntărește o mie de tone de greoaie ce e, iar înăuntru e goală. Trebuie să ai curajul de a spune lucrurilor pe nume: nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită cu toții și de care se tem: morala. Cultura singură nu ajunge: poți să fii instruit și totuși brutal, simplist, nătîng și elementar. Ceea ce cred democrații că ajunge; așa-zisul sentiment democratic e firește și mai puțin suficient. Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine și se duce, o iei și o lași după împrejurări și potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii și vieții politice a societății. Cultură «adevărată», «adîncă», știință «înaintată», spirit democratic «puternic» sau «înalt»: vorbe goale.. Cîtă vreme ține de ele, libertatea dansează o sîrmă subțire, e o ladă cu indicația «atenție! fragil» încăpută pe mîini de hamal amețit. O consolidează morala, numai ea. Ascultă morala este izvorul libertății, morala e condiția libertății, morala e pavăza libertății".

Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt

Recomandare

"Draci cu legume", un fel de mîncare care vă consumă caloriile.

Din serialul "proză de blog"

Întotdeauna cînd văd bătrîni, mă gîndesc că au fost și ei cînva copii și fiind copii aveau obiceiul s-o rupă la fugă și mereu îmi revine în cap una din întrebările preferate "cum ajung tinerii bătrîni?".

Tinerii ajung bătrîni cînd încep să colecționeze tabieturi și cu cît încep să le colecționeze mai din timp, cu atît îmbătrînesc mai repede.

Cred ca oamenii tineri recenți au multe tabieturi și asta dăunează grav mobilității de toate felurile.
Cîți copii sau cîți dintre voi obișnuiesc s-o mai rupă la fugă?
  
Atenție la cît ești de îmbibat de drogul "noua versiune". S-ar putea s-o treci cu vederea p-aia care merită. Ajungi să te plictisești repede, prea repede și devii mofluz și arzi ca țigara cu tutun prea uscat. Începe să nu te mai fascineze nimic și atunci e de rău.

Antimaxime photoshopate

Mi se tot plimbă prin cap cuvîntul oameni și aștept să se focuseze odată pe cineva.

Antimaximă
Omul dorește să fie căutut fix de către cei care nu-l caută.

Eu mă tot caut de la o vreme și nu dau de mine. Știe cineva unde sînt pentru că trebuie neapărat să-mi spun ceva?

Un din definițiile iadului: "o sumă de obiecte de plăcere la care n-ai acces"

Fiți atenți să nu vă stea ceasu'!

Cenușiul, o culoare îndrăgită de români

Gîndurile apăsătoare sînt ca drogurile, scapi greu de ele

Cînd ești pe val să-ți aduci aminte ca întotdeauna se sparge.

Există și photoshop pentru creier?

Cînd sînteți în metrou și stati cu fața la geam încercați întîi și uitați-vă la dreapta și pe urmă la stînga (de-a lungul metroului) și încercați să numărați cîte haine optimiste (a se citi viu colorate) o să vedeți. Uneori cele 10 degete de la mîini vă vor fi arhisufieciente pentru numărătoare, asta în cazul în care le aveți pe toate.

Știu, o să răspuneți că se poartă culorile terne.
Culori terne și oameni vampirizați.

Pluta versus barca

În mai puțin de o săptămână Mircea Cărtărescu scrie încă un articol critic la adresa lui Traian Băsescu . Este o atitudine deja conturată privind viitorul președintelui. În acest ultim articol își exprimă îndreptățit și temerea că părăsind barca puterii ne putem trezi pe pluta Meduzei, a opoziției. Corect. Există însă o diferență între o barcă găurită (chiar dacă odată era un Titanic, tot gaură este) și o plută . Barca se va scufunda în mod sigur și chiar în cazul în care cârmaciul câlare pe o vâslă va atinge țărmul, acesta va fi în mod sigur o insulă din categoria Robinson Crusoe unde marinarul nostru va fi înconjurat doar de capre și cu un papagal pe umăr (să-i zicem Iulian Fota: Za pres aaa.. iz aaa.. za most dengerous aaa..for sasaiti aaa.....). Pluta Meduzei umflată de apă, fisurată , aproape dezmembrată va face totuși ce face orice plută: va pluti și sunt șanse (încă mici, dar este totuși un orizont ) să atingă și ea tărâmul cu speranța că acesta nu este o insulă ci un continent - să zicem Europa.
Când a atins țărmul în 1947 cu expediția Kon Tiki, pluta din trunchiuri de balsa a lui Thor Heyerdahl era aproape dezmembrată, dar și-a făcut treaba.

PS:  Apel către liicheni-fragment (în oglindă): Nu lăsați o respirație prea lungă între ultimul omagiu pe care l-ați scris privind realegerea președintelui Traian Băsescu și ieșitul din cochilie. Strângeți bărbătește din nou mâna colegilor voștri și priviți-i senin în ochi. Nu mai fiți sfioși. Nu mai fiți stingheri. Apăreți la televiziuni. Scrieți în ziare. Folosiți din nou vorbele “demnitate“ - “libertate” - “conștiință” - “dreptate”, iar dacă dați curs acestei chemări, veți primi din nou recunoștința noastră . Vă vom iubi. Vorba regretatului Dinică în filmul Filantropica “Fiti profesioniști, ce dracu!” pentru că v-am văzut pe mai toți la Eugenia Vodă. Săriți din cochilie! Cine nu saa...re, nu vrea schimbaaa...re!

Bipedul gînditor

Omul nu se naște om, devine om, asta într-un caz fericit.

Omul cît trăiește trebuie să-și justifice statutul său de biped gînditor.

Un joagăr din România în anul 2012, mileniul trei

Reclama, sufeltul comerțului! Și comerțul sufletu'!

Universitatea vapor, dar nu Titanic

O caldă caldă pe vreme înghețată

"Îngerul (cu glugă) a strigat"...

...din trompetă

"Der Sturm"

Să fi fost o zi ca asta care să-l fi inspirat pe Beethoven să compună Sonata No. 17?
http://www.youtube.com/watch?v=hNWU7qPERuw

My "sun"

Dimineața la micul dejun l-am întrebat pe fiul meu: "ce faci soarele meu?". Și el mi-a răspuns: "răsar".

Școala de dans și bune manere

Atunci cînd aveți bilet la un spectacol care se ține într-o sală și publicul stă pe scaune și aveți bilet în interiorul unui rînd și deja sînt oameni care stau pe scaune în rîndul respectiv, pentru a ajunge la locul pentru care aveți bilet, manierat este să treceți cu fața și nu cu spatele la cei care se ridica de pe scaune pentru a vă face loc să treceți.

A început dezicerea

Dilema Veche l-au scos la înaintare pe Vexxatu:
http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/manifest

și nu în al doilea rînd Andrei Pleșu critică GDS-ul, în ceasul al 12-lea și un sfert
http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-mai-inseamna-gds

Pleșu e al doilea, primul a fost Cărtărescu.

Fiți curioși!

Căutați, descoperiți și acoperiți toate golurile, găurile din minte, din suflet și de pe unde or mai fi ele.
Cînd ești curios și entuziast la drum lung înseamnă că poți fii și tînăr la drum lung.
Ce poate fi mai frumos decît să poți? Să știi că poți și să și faci ce știi că poți.
Ca să-l citez pe venerabilul Feodor "Lipsa entuziasmului este primul semn al pierzaniei!"
Entuziasmul de cursă lungă poate fi un semn al tinereții.

Ecou latent

Îndrăznesc să spun că cel mai necesar, mai folositor și mîntuitor este să protestăm continuu.
Poate suna patetic, dar asta e realitatea și cale de întoarcere nu mai există.

Pasivitatea și indiferența față de ceea ce se întîmplă în țară mi se par cele mai de condamnat.
În capul meu gîndurile sînt ca niște lovituri de baros.
Îmi sună continuu în cap sloganurile strigate la Universitate.
Ceea ce aș mai scrie aici și care consider eu că ar avea conținut este că vă aștept în fiecare seară după șapte seara la fîntînă, la Universitate.

Am fost și în '90 la Universitate și am protestat în toată perioada cît a durat fenomenul "Piața Universității". Din decembrie '89 și pînă în iunie '90 am fost la toate mitingurile și protestele care s-au ținut și după ce au venit minerii în zilele de 13-15 iunie '90 ca să facă curațenie și "să pună trandafiri" în față la Teatrul Național, mi-am dat seama că trebuie să-mi văd de viața mea și că mitingurile și protestele nu-și mai aveau rostul.

La vremea aceea populația  era năucă (fie vorba între noi, e cam naucă și acum, dar dă semne că se dezmaticește), dezimformată și foarte clar împărțită. Cei care au protestat atunci în Piața Universității, la final sau simțit singuri și izolați în protestul lor și fără ecou. A fost un sentiment al momentului dar care a persistat timp. În urma celor ce se întîmplă acum înclin să cred că ecoul a fost latent și după 20 de ani, în sfîrșit, s-a făcut auzit. Acum se continuă ce s-a început atunci și sper eu să nu se oprească, chiar dacă se vor ajunge la rezultatele așteptate. Societatea civilă trebuie să vegheze continuu și să riposteze atunci cînd puterea și formele de guvernare o iau razna. Și tot de acum înainte sper ca și cei ce ajung să cîștige alegerile să fie conștienți că nu mai pot face ce le taie capul și să se simtă permanent presați și vegheați de cătrei cei care i-au ales să-i reprezinte.

Știu, cred că repet și eu aici idei pe care le-au enunțat și alții pe toate căile media, pe bloguri, pe facebook, etc.
Important este să se protesteze.
Protestați cum puteți, cum vă lasă inima și conștiința!

Dialog portocaliu

Domnule Boc, nu mai e de multă vreme Dialog în țara, acum e Orange și e tot portocaliu!

"Maidanez"

Cred că Liiceanu a devenit "maidanez" decît Kirkegaard prin felul în care a "filozofat" despre protestele recente ale poporului român.
http://www.cotidianul.ro/traian-basescu-trebuia-sa-isi-pastreze-gloantele-pentru-situatii-speciale-170072/

Pentru cine nu știe, Kirkegaard era danez!

Cimilituri

Le-ar da prin cap celor de la revistele de modă (nu le dau numele și se înțelege de ce) să facă un pictorial cu ținute pentru revoluție, asta ca să implicăm și mondenul.
Știu, bat cîmpii. Și dacă nu-i bat?
N-a zis un prieten să transmitem optimism?!
 

Rezistență,
Forță și cadență!
Cine nu mai poate....
Să vină la U-ni-ver-si-ta-teeee!

Stare la miezul nopții

E ora 23.45, nimeni nu și-a dat demisia și inima mea e trează.

Salutări!

Protestatarii vă transmit salutări!

De la haos la coagulare

Mai tinerii mei prieteni spun că e haos și că lumea protestează dezlînat.

orice revoltă începe în haos și pe urmă lucruile încep să se închege, mai departe depinde cine conduce revolta și cum o conduce. Așa se produc și deturnările de la adevăratele cauze ale revoltelor (revoluțiilor) sau în cazurile fericite victoria să fie cea așteptată.

Dacă eram...

Băsescu a spus că dacă era în locul Regelui Mihai s-ar fi lăsat împușcat în loc să abdice și el nu a fost prezent nici măcar la festivitățile organizate de Ziua Marinei.

Nu vă fie frică!

Important este să fie un protesc continuu.
Și nu vă căcați pe voi!

Protest ștafetă

În '90 se crease obiceiul ca lumea să vină în fiecare zi în Piața Universității, după ce se termina programul la slujbă.
Exista și fațeta mondenă, oamenii treceau pe acolo în plimbare ca să vadă despre ce e vorba și unii chiar și rămîneau, iar alții și-au instalat corturi, mă rog atunci era vară. Și tot așa, au venit din ce în ce mai mul'i care începeau să se dezmeticească. Și au protestat și au suținut "punctul 8 de la Timișoara" și tot au stat și au protestat pînă au venit minerii.
Și acum începe să fie la fel. Un protest ștafetă.

Sectă

Costi Rogozanu se întreba de ce PDL-ul e ca o sectă?!

Cum să nu fie sectanți și cum să nu-l idolatrizeze pe Băsescu cînd el a făcut din tot felul de neica nimeni oameni de stat și de partid, cu drept de decizie asupra destinelor atîtor nenorociți.

Tot felul de șefi de sală și de ospătari au ajuns în fruntea statului, mari strategi și iluștri vizionari.

Cum ar fi să se întrebe francezii la auzul unei știri de genul "ministrul de interne al Franței și-a terminat liceul la 27 de ani".

A venit vremea să ne reviziuim Constituția și legile țării din temelie și din scoarță-n scoarță!

"Vizita bătrînei doamne"

Într-o postare anterioară menționam că atît Ingrid Bergman cît și Maia Morgenstern au interpretat rolul "Karlei Zachanassian" la vîrsta de 49 de ani.


Afișul piesei "Vizita bătrînei doamne" tronează pe fruntea Naționalului Bucureștean, apărut parcă premonitoriu. De acolo "bătrîna doamnă" veghează cu ochii larg deschiși asupra protestelor populației ajunse la cota de avarie.

Poate fi un fel de revanșă a revoltei unui popor care s-a simțit trădat, un popor ale cărei dorințe, aspirații, viitor au fost deturnate de pe făgașul ce i s-ar fi potrivit ca să renască. Se pare că suferința trăită și simțită de noi românii în ultimii 20 de ani ne-am meritat-o. Am trăit-o pentru că nu ne-am încumetat să scăpăm cu adevărat de cei care ne-au cauzat-o.

În '89 a fost ce-a fost, pe urmă în mai iunie 1990 a fost "Fenomenul Piața Universității", adaug și "Mineriada" cu toate episoadele ei din serial și acum "după 20 ...si ceva de ani" s-a întors roata.

"Bătrîna doamnă", adică revoluția (protestul) s-a întors!

Culmea e că în timp ce mă aflam acolo (15 ianuarie, seara) a trecut autobuzul 137 și pe el scria ce scria! Și parcă venea din trecut, aproape fantomatic, o fantomă reală, așa cum este și "revoluția noastră din 1989".


Teatrul vieții!

Ăsta parcă ar veni din trecut!

Cota de avarie

Starea de spirit a ajuns la cota de avarie!
Cum să protestezi liniștit dacă tu cetățean nemulțumit de felul în care e guvernată țara, nemulțumit de felul în care ești reprezentat de către cei pe care i-ai ales îți manifești nemulțumirea și de partea cealaltă ești ignorat?
Cît la sută din populație mai e reprezentată de guvern, de PDL  (partidul de guvernămînt) și de președintele țării?
La noi e greu să spui "am greșit" și e și mai greu să-ți dai demisia.
Trebuie să sosească sfîrșitul unui sistem de guvernare corupt și defectuos la care s-au rotit toți oamenii politici și aproape toate partidele politice.
Nenorocitți care s-au lăsat nenorociți de alți nenorociți.
Nu vreau să fiu patetică, dar cred că am motive să fiu revoltată și nu numai eu.
Și mai sînt și cu pragul firmei între picioare și la propriu, și la figurat!

Gînduri

Ca să putem să ne vedem de proiectele noastre, de aspirațiile noastre mai întîi trebui să ne apărăm drepturile și la capitolul ăsta am stat întotdeauna  foarte prost.

Slujba mea, natura activității mele profesionale sînte strîns legate de bunăstarea sau mai degrabă de precaritatea societății în care trăim. Prin slujbă îmi întrețin existența, nu că ar însemna totul pentru mine.

De doi ani mă frămînt și le spun colegilor mei că economicul este strîns legat de politic și că vom avea de suferit. Întotdeauna m-a revoltat indiferența, inerția și fuga din fața realității și incapacitatea de a pune lucruile cap la cap.
Nu poți trăi bine și neatins într-o societate bolnavă chiar dacă aparent ești sub umbrela unui standard de viață mai ridicat. Nu poți crea, nu poți ființa așa steril și în paralel cu vremurile pe care le trăiești.

Dostoievski spunea că un om cu mintea trează e acela care își înțelege vremurile pe care le trăiește și ce e și mai grav este că muți dintre români și-au pierdut entuziasmul. Tot de la Dostoievski citire via Nicolae Steinhardt "Lipsa entuziasmului este primul semn al pierzaniei".

Simt că vreau și că pot să schimb ceva în viața mea și asta se poate prin luarea de atitudine și exprimarea opiniei direct și sincer față de tot ce ne înconjoară și față de oricine și orice care ne produce disconfort moral și existențial.

"Precipitații"

Ce alegem, protestul, izolarea sau infiferența?

Băsescu e așteptat "la țepe în Piața Universității"!

Și noi nu ne mai mutăm odată în Pipera!

Aroganță

Dacă mă uit la cineva îi știu tot trecutul, prezentul și viitorul.

Și unde mai pui că într-una din vizitele prin librării aveam impresia că știam tot ce scrie în cărțile aranjate frumos prin rafturi.

Am înnebunit, nu-i așa?

Dragostea înhăitată

Întotdeauna am gîndit că atunci cînd cineva se potrivește cu altcineva la modul absolut e ca și cum s-ar înhăita unul cu altul. Înhăitatul presupune complicitate, aventură, curaj și nebunie și nu numai. Sînteți liberi să completați enumerarea, asta dacă înțelegeți la ce mă refer.

Ce poate fi mai frumos în viața unui om decît să aibă norocul să trăiască dragostea înhăitată?!
Iată un exemplu romanțat:
http://www.youtube.com/watch?v=6ab1l2TwFp8

Mirare

Să ne fi dezmeticit Raed Arafat și, și mai mult, să ne fi pus la un ison?!

Înainte să plecați dimineața de acasă

uitați-vă-ți la asta:
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=S-mkR-KoPts

Din unghiuri diferite

Un sfat bun de urmat

Ochiul lui Dumnezeu

De prin Grivița-Buzești

Mai e puțin și n-o să prea mai bat străzile astea în mod curent.

O întrebare din off: aranjamentul ăsta o fi de pe vremea Ecaterinei Teodoroiu?

Intrarea într-un restaurant cu ștaif

"Little Miss Sunshine"

Un salt periculos

Respirația mulajelor! Astea jinduiesc după SKOL!

Armonie

Astea două s-au certat!

Poză cu titlu "incorporat"

Și casele mor în picioare, nu numai copacii

Jenă

În Indonezia parcă s-ar jena pămîntul să se scuture la mai puțin de 7 grade pe scara Richter.

Anita Pallenberg

Din campania "toate sînt legate ca mucii".

Și tot în filmul ăsta, "Performance", joacă și Anita Pallenberg, muza Roolingstones-ilor.
Dacă tot e pomenită în paginile noastre virtuale, și nu numai, ca fiind una dintre cele mai stilate iubite de staruri rock ( http://ro.news.yahoo.com/cele-mai-stilate-iubite-staruri-rock-130016645.html), aveți posibilitatea s-o vedeți în filmul ăsta. Acum are 68 de ani și nu-i are degeaba!

Performance

Există un film, "Performance" (1970), care la noi se difuzează pe posturile tv sub titlul "Gangster și Rock Star". Filmul a fost controversat la vremea cînd a fost difuzat, detalii găsiți și pe imdb si pe wikipedia si nu mă adîncesc în a descrie ce se eptrecea acolo. Filmul ăsta a fost făcut in 1968, iar primul film din ciclul "Star Wars" a apărut în 1977 și pe mine m-a frapat o scenă din "Performance" care m-a dus cu gîndul la celebra scenă de lupta între personajele Luke Skywalker și Darth Vader cu acele nu mai puțin celebre săbii fluorescente. În această secvență, la început pe la secunda 0.14 Mick Jagger mînuiește un tub fluorescent și m-am gîndit că poate a fost o scenă care a inspirat altă scenă mult mai celebră decît ea. Poate spun prostii, însă mie îmi place să descopăr filme care au inspirat alte filme sau scene de film care au inspirat alte scene din alte filme și cum se întîmplă de multe ori originalul e mai puțin celebru decît copia. Eu zic că merită să vedeți filmul pentru mult mai multe motive decît cel pentru care l-am menționat eu aici.

Trebuie să menționez că aici mai joacă unul dintre actorii mei breferat, James Fox. Ăsta e aproape singurul rol de băiat rău pe care îl joacă și-l joacă foarte bine.  

http://www.youtube.com/watch?v=ydW29hOccps&feature=share

și tot în filmul ăsta  Jagger apare cîntînd la chitară, eu l-am văzut foarte rar cîntind la vreun instrument, nu că m-aș fi îndoit că n-ar fi știut să cînte. Apare pe la minutul 1.00

http://www.youtube.com/watch?v=cPdwtFDy7fQ

ION

Ion a împlinit un an în ajunul Crăciunului și astăzi a fost ziua lui de nume.
În viața mea există trei repere majore și le enumăr în ordinea apariției:
Valentin (1983), Vlad (1986) și Mancintosh-ul (1990).
Prima oară am văzut un Apple Macintosh la ziarul Cotidianul pe vremea nașterii (a ziarului) sale sub patronatul lui Ion Rațiu, ziar la care am învățat să lucrez cu Mac-ul.
Mie Mac-ul mi-a schimbat viața, în special pe cea profesională. Îmi plăcea să spun că îmi doresc un monument funerar (pentru cînd oi muri) care să înfățișeze un Macintosh și un teanc de reviste (adică titlurile revistelor la care am făcut dtp-ul de-a lungul anilor).
Și Valentin mi-a luat cadou un Mac și mi-a spus că decît să-l am pe mormînt mai bine să-l am din timpul vieții de-adevăratelea.
Și l-am botezat Ion, în cinstea lui Ion Rațiu.

Dentistul

Am observat că Woody Allen cînd vrea să bagatelizeze un personaj îi atribuie profesiunea de dentist și chiar dacă personajul n-ar fi dentist se dă drept dentist. Oare de ce?

Magiunul de Topoloveni

Iată un brand cu adevărat românesc, fără echivocul legat de palincă sau ciobănescu mioritic. Patroana firmei cumpără prune din zona Piteștiului, le prelucrează și din 3 tone ramâne cu 700 - 800 kg de magiun fără adaus de zahăr, ambalate în borcane de 430 g (asa cum vrea neamțul - firma făcînd export masiv). De la lansarea pe piață borcanul (mai curând borcănașul) nu a costat mai mult de 9 lei ( 90.000 lei vechi) și a avut chiar o promoție de 7 lei timp de o lună. Auziți des propoziții de genul: cumpărați produse românești, încurajați industria autohtonă, protejați locurile de muncă. Am cumpărat pînă de sărbători în fiecare lună.
Astăzi de dimineață am fost la mega-image și am crezut pentru o clipă ca am pus mîna pe o cremă de zi L"Oreal - 22 lei (220.000 lei vechi). Era totuși un borcan de magiun de 430 g. N-am auzit să fi umblat Boc la salariu mediu sau la punctul de pensie și nu cred că într-un borcan de magiun intră mai multă tehnologie și muncă decît într-o cutie de sardele din Maroc, unde peștele este prins, trimis la o fabrică, prelucrat, sterilizat, băgat în cutii metalice, suite pe vapor, debarcate în România și vîndute în supermarket cu 3 lei bucata. Și așa te întorci spășit la roșiile olandeze, ardeii turcești, gemul de smochine grecesc și castraveții iordanieni (a new entry).

Casă cu tun la poartă sau "Dike Bertha" din Uranus

Ca pe vremea cnezatelor și voievodatelor

"Pă ei și pă mama lor!"

Asta era o indicație de antrenor dată de Gică Hagi pe cînd antrena echipa națională de fotbal a României.
Cum ar fi "duceți-vă și dați-le foc la case, furați-le găinile, violați-le nevestele....!"

Prinț și cerșetor

Cîndva, un cîndva recent la scară istorică, s-a dorit ca cerșetorul să fie prinț pe cînd prințul ajunsese deja cerșetor.

Prima oară am auzit de doamna Simina Mezincescu în "literatura de pușcărie" pe care o citeam avid imediat după anul '90 cînd au început să fie publicate cărți interzise pe vremea comunismului și mărturii ale celor care au înfundat pușcăriile comuniste și nu numai. Pe urmă am văzut-o atunci cînd Majestatea Sa Regele Mihai și Regina Ana au făcut prima vizită în România sau au fost lăsați să vină prima oară în țară după ce Regela a abdicat.

Reușisem să-mi formez cît de cît o imagine legată de ce a fost în perioada care a pregătit învingerea comunismului la oraș și la sat. În "Jurnalul fericirii" scris de două ori de Nicolae Steinhardt (pentru că pe primul i l-a confiscat securitatea) și în "Rugați-vă pentru fratele Alexandru" sînt consemnate mărturii ale celor doi care au făcut parte din lotul Noica-Pillat. Ulterior, Stelian Tănase a scris "Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat" și mi-am completat puzzle-ul legat despre acest eveniment.
La un moment dat am văzut un episod din reportajele "Aflați că încă mai avem boieri adevărați! Partea a III-a" și am aflat printre altele și despre istoria "Palatului Bragadiru" (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/reportajul-saptamanii-boierii-zilelor-noastre-ii-6741530)

Ieri am hoinărit din nou prin București și am dat nas în nas cu "Prințul și cerșetorul".
Inițial a apărut Prințul. Pe urmă Prințul a scăpătat pentru că s-a schimbat regimul și încet, încet se ridica cerșetorul care urma să fie prinț.
Cînd i-am văzut cum stau acum față în față m-a izbit în minte o frază a lui Vasile Ernu pe care am citit-o în cartea lui, "Ultimii eretici ai imperiului" și care suna cam așa:
"Istoria vine mai întîi sub forma unei tragedii după care revine sub formă de farse."

Și iată-ne acum în situația în care prințul a redevenit Prinț, iar cerșetorul poartă pecetea blestemului.

Cerșetor și Prinț

Prințul

Cerșetorul

Rondul de seară

Hai să-ți arăt Bucureștiul ziua!

Un iepuraș playboy în mizerie

Un cuplu stabil

Maroco pe carosabil

Încercați-vă norocu', încercați-vă norocu'!

Simbioză

Îmi acordați un dans?

Remix

Doi Bergman și o Ullmann

În prima seară a anului am revăzut "Sonata de toamnă" (Höstsonaten), în regia și după scenariul lui Ingmar Bergman. Am mai pomenit de filmul ăsta cu cîteva postări mai în urmă. E un recital de actorie de la un capăt la altul al filmului, evident că se simte mîna lui Bergman în tot ce suflă, dar și tema filmului nu e mai prejos.
Un film despre relația frămîntată dintre o mamă și fiicele ei.


"Pentru mine, omul este o creație extraordinară, ceva ce nu poate fi înțeles.
În om există totul, de la ce e mai bun la ce e mai rău.
Omul e chipul lui Dumnezeu, iar în Dumnezeu este totul.
De aceea au fost creați oamenii, dar și demonii, heruvimii, profeții și artiștii sau iconoclaștii.
Totul există într-o strînsă legătură.
Ca niște tipare enorme care se transformă mereu. Înțelegi?
Tot așa trebuie să existe și nenumărate realități.
Nu numai realitatea pe care o percepem cu simțurile noastre, dar și o învălmășeală de realități care se arcuiesc între interiorul și exteriorul fiecăruia.
Să crezi în limite înseamnă doar frică și îngîmfare.
Nu există limite.
Nici pentru gînduri, nici pentru sentimente.
Nu... Neliniștea e aceea care pune limite, nu crezi?"

Eva, Autumn sonata