O formă de compromis

sunt situații în care greul ți-l asumi
cei ce-și asumă greul la drum lung sunt puțini
mulți cedează și își asumă ușorul, adică merg pe calea compromisului
o formă de compromis este și succesul

Diverse

ea își imagina că are un amant și în mintea ei amantul avea tot chipul soțului, o bovariană" 

romanticii își frâng gâtul, iar ăia care țin la drum lung sunt niște proscriși
când spui romantici, include-i și pe entuziaști

suntem niște aparenți
și cu cât suntem mai săraci, cu atât suntem mai infatuați

Este o scenă în "Poștașul nu sună de două ori" în care el îi dă ei un săculeț cu bile de metal ca să-l troznească pe grec (adică pe soțule ei) în cap, după care grecu' trebuia să moară pentru ca ei să-și vadă liniștiți de amorul lor.
După ce ea înșfacă săculețul, îl întreabă pe el "mă iubești?", adică să se asigure că nu-l omoară pe celălat degeaba, Și el îi răspunde "da, te iubesc! și atunci ea purcede (asigurată fiind) spre a-și omorî soțul pentru amant.

Viceversa, un bărbat când omoară pentru o femeie, omoară și gata, nu se mai asigură înainte dacă aia îl iubește sau nu.
Parcă dacă îți răspunde "da, te iubesc!", asta înseamnă că e și așa!
când te întâlnești în carne și oase cu cineva pe care îl admiri se pot întâmpla două lucruri, să te dezamăgească sau să începi să-l admiri și mai mult

există
femei și femeiuști
doamne și cucoane
soții și neveste
fete bune și fete rele
femei conștiente de propria lor însemnătate și femei rucsac
(ar mai fi și alte categorii pe care nu le menționez aici, poate la un subiect de sine stătător)
lista nu e bătută în cuie, dar pe moment astea mi-au venit în cap și sunt de noțiuni de bază

când spui "ce ,'femeeee'!'" sună a-tot-cuprinzător
când spui "e fată bună!" sună a înjurătură
(în capul meu)

prezentatoarele de la posturile tv, spicherițele, fie că sunt la emisiuni de știri de dimineață, de seară, mondene, sportive, etc. indiferent de ceea ce prezintă și ora la care prezintă,sunt îmbrăcate și aranjate de parcă ar sta să meargă la Bamboo, ca să nu mai pomenesc de sprâncene, Bollywood curat!

Te cred și io, dacă există tot felul de regine ale sprâncenelor, coafurilor, regi ai baloanelor și asfaltului.
și asta îmi aduce aminte de un banc de pe vremea lu' ceașcă:
"tot felu' de regi și regine, dar duci, pula!"
adică tot felul de spicherițe, dar d-alea adevărate, ioc!

21 august

"21 august 1968-21 august 2005
Acum 37 de ani, în Piața Palatului a avut loc mitingul la care Ceaușescu a luat pozitie împotriva URSS
în legatură cu invadarea Cehoslovaciei.

A simbolizat apogeul, este data la care Ceaușescu a intrat trimumfator în istoria României postbelice
și în același timp, locul unde mai tîrziu, ieșea rușinos din istorie, oferind românilor 100 de lei în plus la salariu și
studenților încă 10 lei la bursă. Piața Revoluției, este un loc care marchează intrarea și ieșirea lui Ceaușescu din istoria României.

Ce s-a intamplat între aceste doua momente, a însemnat o bună parte din viața și tinereațea noastră, adică a mea și a lui Valentin.

În sala de mese a unei unitați militare, Valentin era de serviciu și aranja tacîmurile, în timp ce asculta discursul
lui Ceaușescu de la Radio. Discursul cu pricina, la vremea aceea a determinat mulți anticomuniști convinși să
intre in partidul comunist român. A însemnat apogeul politic al lui Ceaușescu, dar in acelasi timp a fost și o capcană în care a căzut, crezîndu-se un demiurg.

Și cum vă spuneam, Valentin aranja tacîmurile, în sala de mese, ascultind cuvîntarea lui Ceausescu la radio, într-o unitate
militară din Inău, la 80 de km de granița cu ungurii.Valentin a prins acest conflict în perioada efecuarii stagiului militar.

La 600 de km de Inău, în aceeași zi, in cartierul Motoi, de la periferia Ploieștiului,
o fetiță de 8 ani (adică eu) statea și se contempla în fața oglinzii.

Stateam în camera de oaspeți, din casa buicilor mei, printre sticle de șampanie și alte băuturi miraculoase.

Eram imbracata într-o rochie de-a matușii mele, aceasta fiind la vremea ei o frumusețe locală, eram încățată cu pantofii ei și mă uitam în oglindă, adică mă jucam ca orice fetiță care se dorea prințesă. Am fost și așa ceva, chiar dacă nici mie nu-mi vine să cred.

Tatăl meu fusese înaintat la gradul de maior și urma să aibă loc o petrecere monstru în cinstea acestui eveniment, în casa părintească (a lui) de la Ploiești.

Bunicii mei și restul clanului d-abia așteptau să petreacă, cu toții fiind niște petrecăreți cu vocație.

Și cum mă uitam eu așa în oglindă și mă admiram, la un moment dat văd ținuta impunătoare a bunică-mii în cadrul ușii
care mi-a spus scurt:
- Tac'tu nu mai vine! N-o sa mai fie nici o petrecere! Rușii dau buzna în Cehoslovacia!

Pe 21 Augus 1968, eu aveam 8 ani, iar Valentin 19 ani. Eu eram la Ploiesti in vacanta, el era în armată.
Atît tata, cît și Valentin au fost mobilizați în alertă de război din vară pînă-n iarnă, ofițerii dormeau în cazărmi la un loc cu militarii în termen, pînă s-au mai liniștit spiritele, evident că nu aparțineau aceleiași unități militare."

Textul ăsta l-am scris în 2005 pe portalui de la radioguerrilla.
De atunci și pînă acum s-au mai întîmplat multe evenimente, chiar îngrămădit de multe!
L-am scris pentru că și azi se așteaptă ceva.

Bazele sportive

Am trecut azi pe lîngă patinoarul "23 august", cum se numea înainte și mi-am adus aminte ce frumos era cînd eram copil și mergeam la pationoar
BAzele sportive de pe vremea lui ceașcă au fost lăsate în pargină, ulterior s-au constrit altele noi fără nici o noimă și copiii nu mai fac sport.
Și "Pationarul 23 August" nu e singura bază sportivă pe care am accesat-o în copilărie și adolescență, ăsta m

ăcar există fizic, multe altele au dispărut de pe fața pămîntului.

Și acum ne uităm la olimpiadă și sîntem mîndri nevoie mare cînd mai gîștigă cîte un sportiv sau echipă de-a noastră medalii de aur și sub ochii noștri și cu încuvințarea noastră mută s-a distrus mult.

De ce nu există și la noi legea prin care cetățenii și instituțiile să fie obligate să asigure întreținerea clădirilor în care locuiesc și în proprietatea cărora se află și în cazul în care n-o fac, să fie aspru amendați.
În Italia e și mai și, chiar dacă esti proprietarul unei clădiri și ea este în patrimoniul cultural nu ai voie să adaugi ce-ți trăznește ție prin cap ci numai ceea ce este în strînsă concordanță cu arhitectura și armonia clădirii.

Dilemă

Problema se pune așa, dacă pe lumea asta nu-ți mai place și te hotărăști s-o părăsești și te duci dincolo, și ajungi acolo și dacă nu-ți place nici acolo, ce faci?

Tamango

Cînd îi aud vocea lui Tamango la radio guerrilla mi se strînge inima
și cînd mai aud și jingle-ul ăla cu "familia patapevici", mi se pare că a avut iz premonitoriu

via Mexico

pe mexicanii care muncesc la negru în America atunci cînd sînt prinși sînt dați afară cu ochii-nchiși de autorități și în filme vezi repetată obsesiv scena cînd orice american care încalcă legea o taie încrezător către Mexic sau în Bolivia (vezi Butch Cassidy&Sundance Kid).
Sînt scene fără număr, fără număr!
Și e un film Cu Nicholas Cage pe vremea cînd făcea filme adevărate în care de cîte ori voia s-o ia spre Mexic gresea direcția și o lua fix în sens invers. În filmul ăla el era un borfaș cu carismă și Samuel L. Jackson un scriitor de succes și la locul lui (n-ai zice, nu?) (Amos&Andrew, 1993)

Și să nu mai vorbesc de havanele care sînt cumpărate la negru de americani și care sînt morți după ele.

Bătutul palmei la români

Ce mă uimesc și mă intrigă deopotrivă sînt scenele din filme în care cel putin doi parteneri de afaceri (prieteni, cunoscuti sau pur și simplu persoane care sînt legate prin interese comune) bat palma cînd pun la cale o afacere sau o întelegere indiferent de ce natură ar fi ea. Oamenii astia sînt fie oameni cinstiti, fie mafioti. Batutul palmei înseamnă mai mult decît încheierea și semnarea unui contract, reprezinta garanția fermă care stă la baza unei întelegeri. Ai batut palma, înseamnă că nimeni și nimic nu te mai poate determina să te razgîndesti, cuvintul de onoare al celor implicati, cîntarește enorm. Chestia asta, la străini, nu se petrece numai în filme.
La noi asa ceva nu există.
Mi se întamplă destul de rar să întîlnesc oameni care să-și respecte promisiunile făcute. Sînt persoane care nu sînt în stare să vină la o întalnire la ora stabilită, ce sa mai pomenesc de respectare de constracte, întelegeri, afaceri și alte treburi grele. Pînă și la o amarîtă de distracțe dacă e sa stabilesti o ora și un loc de întîlnire, ai surpriza ca cei aflați în cauză să se razgîndească și să nu vină chiar dacă în prealabil sau jurat cu cerul și cu pămîntul că vor veni.

Cînd bei în pivniță ții mai mult la băutură.

Asta l-am auzit spunînd pe Dinescu la emisiunea lui de dumincă, "Politică și delicatețuri".
Chestia asta o știu de cînd eram mică.
Am avut un unchi, era unchi prin alianță pentru că era căsătorit cu mătușa mea, ea fiind sora tatălui meu și amîndoi au trăit în cartierul Moțoi, la periferia Ploieștiului
Acest unchi era și e lun fel de Dinescu al vremii, atît că nu era poet, ci era inginer. Fusese o perioadă scurtă inginer șef la uzina Flamura din Ploiești și în vremea aceea l-a cunoscut mătușa mea și l-a poreclit Șefu, și așa i-a rămas numele, uletrior a devenit profesor de tehnologie și mecanică l aun liceu industrial din Ploiești.
Șefu cunoștea multă lume și era un tip care știa să petreacă și să chefuiască ca la carte, nu făcea numai asta, dar cînd petrecea o făcea cum trebuie, cu tot tacîmu'.
Cînd cineva îi călca pragul, mai ales pentru prima oară, îl invita în pivniță, unde îi plăcea să-și prezinte și colecția de murături, conserve și nu în ultimul rînd vinurile pe care le avea, mă rog nu erau multe feluri, dar alea care erau.
Și el spunea printre altele, că atunci cînd bei în pivniță ții mai mult la băutură.
Obișnuia să dea petreceri în curte, din primăvară pînă toamna tîrziu, petreceri cu motiv sau fără motiv și ajungea cine putea sau se nimerea, sau dacă era invitat.
Știa să și cînte, și acolo am auzit ce înseamnă muzică lăutărească adevărată.
El era opusul tatălui meu, care era un tip sobru, sever și încorsetat.
Tata cînd ajungea la el în casă, era alt om.
Și nu era un om avut, iubea viața.
Și de fapt știu mai multe de la el, căci nu făcea numai să petreacă.

Despre pigmentare

Cînd ai o viață palidă în loc să te apuci să ți-o pigmentezi stai și caști gura la cum o fac alții
ăsta este și unul din secertele pentru care artiștii sau starurile ajung să fie devorate și la propriu și la figurat de admirația celor care cască gura la ei și asta pentru câ toți anonmii ăștia n-au putere să se pigmenteze.

Fiecare generație are subiectul ei

Și atît.

Stigmatul singurătății

Unii oameni ajung singuri pentru că s-au risipit în prea multe direcții și alții ajung singuri pentru că n-au risipit nici măcar un strop din ei.

Întrrebare din off

Oare ne vede, ne aude?
Sau depinde de fiecare cum știm să ne facem văzuți și auziți?

Mantaua (dar nu a lui Gogol) și-un șut în cur

Tot la Ciuperceni, tot în 1979, tot la munci agricole, tot studentă
Eu eram îmbrăcată cu mantaua militară a lu' tata.
Pe timpul cît am stat în satul ăla ne duceam la birtul satului să ne cumpărăm sirop, eugenii și dulceață de "porfocale", căci altceva nu se găsea, de băut aveau ăia numai rachiu și țuică proastă. Aveau un stoc de borcane cu dulceață de portocale și pe etichete scria "PORFOCALE".
Într-o zi cu ploaie nu ne-a scos la munci și mi-am luat mantaua militară, mi-am tras gluga pe cap și am plecat cu încă două colege să ne luăm ceva de la birt.
Vis à vis de birt era o unitate militară cu amărîți care munceau ca și noi pe cîmp, dar mult mai mult.
Și cum stăteam eu în picioare la tejghea așteptînd să-mi dea ăla un pahar cu sirop mă trezesc cu un șut în cur care m-a săltat de la podea și un "futu-ți grijania mă-tii, de ce nu ești în unitate la ora asta?"
Și m-am întors să văd ce mi se întîmplă și ce și cine are cu mine de mă ia la șuturi și în timp ce mi-am întors capul mi-a căzut gluga de pe cap și locotenentul care m-a șutuit a văzut că sînt fată, căci aveam cozi blonde și nicidecum nu eram militar în termen și arareori mi-a fost dat să văd în viața mea o figură mai uluită, mai holbată și mai pătrunsă de vinovăție ca a acelui ofițer.
Și-a cerut scuze și i-am zis "futu-ți grijania mă-tii, nici dacă aș fi fost militar nu trebuia să-mi dai un șut în cur și să mă înjuri!"

Soarele în ochii unui naufragiat

Idei fixe sau obsesii? Cuie-n creier!

(Imaginea nu e a mea, dar mi-a plăcut. Mi-a trimis-o un prieten și e descărcată de pe net, ast aca să știți!)

Pe vremea cînd poeții mureau în dueluri

(Mihail Lermontov)

A ți se scurge ochii

Lu' băiatu' ăla i se scurgeau ochii după mine, nu?
Sau mi se pare mie? :))

Școala de dans și bune manere

Pe vremuri, cînd femeile încă nu-și scurtaseră rochiile ca să li se vadă gleznele și gambele, în codul manierelor elegante scria ca pe scări urcă întîi bărbatul și pe urmă femeia pentru că era lipsit de eleganță să privești spre fundul femeii chiar dacă era înfășurat într-o multitudine de jupoane, jupe și falduri ale fustelor sau rochiilor.

La "7 scări" nu mai e valabilă această regulă și,  uneori excepțiile devin mai importante decît regula însăși

Mercedesu' lu' Sarandon

Este un film, "Anywhere But Here" în care joacă Susan Sarandon și Natalie Portman pe post de mamă și fiică.
Mama e zurlie, fiica e așezată.
Mama dorește să se smulgă din orășelul de provincie cu atmosferă sufocantă și să- imprime fiicei ei o altă cale mai bună decît cea pe care o luase ea ca mamă. Fata era sceptică și destul de atașată de clanul familial din care aparținea.
Pînă la urmă au plecat de acolo și s-au dus în Beverly Hills.
A fost greu, dar conform mentalității americane au reușit!
În film, Susan Sarandon avea un Mercedes de culoarea gălbenușului de ou, un model mai vechi, dar reușit. Ținea foarte mult la el, însă dorința de a-i face bine fiicei ei a învins și și-a vîndut Mercedesul pentru a face rost de bani pentru taxele școlare la facultatea unde urma să învețe fiica ei.

Și de cîte ori văd modelul ăsta de Mercedes, spun:
"Uite Mercedesu' lu' Sarandon!".

Sîmbătă am umblat cu bicicletele și am dat de unul ca ăla din film într-o benzinărie și culoarea era apropiată.

Pe Roberto Cavalli l-ar înverzi pizma dacă ar vedea aceste creații

Iisus din Vamă

Cînd eram mică

Cînd eram mică cîntam cam așa:
O pisică de-aș avea, de-aș avea, de-aș avea
Toată ziua m-aș juca cu o pisică!
Mă rog, io-mi doream multe. În locul pisicii puneam ce-mi doream io, ba să mă joc, ba să mănînc. cel mai frumos era cînd îmi doream o gălușcă.
Fac eforturi deosebite în perioada asta să stau calmă, mai ales la serviciu.
Vali mi-a zis așa
"Mă mir că ăia la serviciu nu-ți sapă gropi și nu le pun paie pe deasupra ca să te atragă îm ele!"
Știți voi, ca în "Capra cu trei iezi" cînd capra l-a ademenit pe lup.
Trăiască, dar cine?
Vă las pe voi să spuneți cine să trăiască.

Valea Berii

Căsuța din poveste, chiar dacă e un canton silvic
Și are un iaz în față, zici că ești în poveștile fraților Grimm

România

O pedichiură precară

O pedichiură precară
sau
Pedichiură de Sfântu Gheorghe
Și ce mă mai amuză gagicile cînd le aud că "am programare la manichiură, sau la pedichiură, sau la coafor" sau că spun "mă duc la spa sau îmi ofer niște clipe de plăcere și bucurie la salonul de coafură și eu vin și le întreb
"dar voi de futut, vă futeți?"

Fii curios!

"Fii curios!"
Valentin avea un coleg de serviciu, domnul Niculescu, mai vîrstnic decît el și cînd terminau o lucrare de proiectare a unui cuptor pentru faință, gresie sau alte d-asta și lucrarea trebuia finalizată și predată îi spunea așa "fii curios!", în sensul că mai verifică o dată că nu se știe.
Domnul Niculescu fusese arestat în urma mișcărilor anticomuniste studențești din 1956. Aceste mișcări au fost brutal reprimate și studenții participanți au fost exmatriculați sau închiși sau și una și alta. El a fost închis un an și jumătate și exmatriculat nemaiavînd dreptul nicioadată să urmeze vreo facultate. Pe vremea cînd a fost arestat urma cursurile facultății de medicină. S-a ales cu un ulcer care l-a chinuit toată viața și din cauză căruia a și murit. Domnul Niculescu era o sursă inepuizabilă de informație la prima mînă, adică trăită de el, nu știu cum s-o denumesc mai cuprinzător.
Și vorba asta a devenit un motto.
Și mă gîndeam că e bine să fii curios, nu în sensul zicalei "curiozitatea a omorît pisica" ci în senul cunoașterii și punerii lucrurilor cap la cap, altfel riști să mori ignorant ca să nu zic prost.
Cînd ești tînăr ești curios din fire deși nu e general valabil. Unii fac la tinerețe ce fac doar pentru că sînt tineri și nu pentru că așa le este structura. Pe măsură ce înaintează în vîrstă mulți omani pierd din obiceiurile și deprinderile tinereții și asta nu e bine.
Ca să nu deraiez prea mult de la subiect consider că atunci cînd ești tînăr poate fi interesant și benefic să poți comunica cu cei mai în vîrstă decît tine, mă rog cu ăia care merită și atunci cînd înaintezi în vîrstă să poți comunica cu cei mai tineri decît tine și faptul ăsta fiind la fel de interesant și mai mult decît benefic..
E bine să nu te lași marcat și îngrădit de amprenta vîrstei tale.
Enstein parcă zicea că mai importantă decît cunoașterea este imaginația și curiozitatea de care vorbesc eu acum are determinare de imaginație.
Fiți curioși!

Slobodă...la gură

Dimieața mă apucă, seara mă apucă...în timpul zilei ce mă mai slobozește.
Totuși eu mă simt slobodă...la gură!
Poți să nu fii, dar să te simți slobod?
Se poate pune stavilă la multe, la gînduri mai greu.

Atunci cînd fericirea îți dă tîrcoale și tu n-ai habar despre asta

Se întîmplă ca fericirea să fie prin preajma ta și tu să fii surd și orb și să n-o reperezi sau pur și simplu să nu catadicsești s-o bagi în seamă.
Ajungi s-o vezi d-abia atunci cînd e în catul ușii și tocmai trage ușa după ea.

Așa îi spun și io lu' fii-miu mereu cum că fetele de seama lui nu-și dau seama cum arată fericirea.
De multe ori bărbații de cursă lungă trec neobservați, așa cum trec și criminalii în serie. Asta e o vorbă pe care o repet din cînd în cînd și nu mă plictisesc s-o repet din cînd în cînd.

Despre ceartă

Într-un conflict părțile au dreptul să se apere.
Despre cum aleg să facă asta, e de comentat.
Nora Iuga spunea că într-un conflict ironia este suprema politețe, am citat din memorie.
De multe ori nu ne dă mîna să fim politicoși atunci cînd ne certăm sau polemizăm.Polemica, pentru noi e o noțiune arhaică.
Dacă reușești să fii ironic sau măcar caustic atunci cînd te cerți ai putea să te consumi mai puțin.
Dar cine poate asta. Mie îmi iese uneori, doar parțial color.

Stînga versus dreapta

Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă STÎNGA sau a fi de stîngă apucă-te și vezi filmele lui Pier Paolo Pasolini și ce mai scria el.
Eu cînd era mai tînără credeam că știu ce-i aia stînga și dreapta și de fapt era o mare ciorbă în capul meu, acum ciorba s-a mai decantat.

Noi sîntem români!

Și mereu simțim nevoia să spunem despre noi că sîntem români, că sîntem frumoși, că avem multe calități și noi trăim prost și urît chiar și atunci cînd credem că trăim bine și frumos.

"Șansa" de a putea compara

Acum că am trăit în două sisteme (30 de ani în comunism șii 22 de ani în post comunism sau capitalism sau ce dracu' o fi ăsta de acum) îndrăznesc să fac o judecată pe care n-am crezut c-am s-o fac vreodată în viața mea.
capitalismul e mult mai parșiv decît comunismul
în comunism individul își dorea unicitatea și-și căuta identitatea și nu voia să fie uniformizat (cel puțin teoretic)
în capitalism individul dă buzna să se încrie în curent, în trend, în șuvoi, în ....
ești sclav și într-unul, și în celălalt
capitalismul e comunismul întors pe dos
dacă am scris prostii, vă rog să mă scuzați și treceți peste

Masculin versus feminin

Cînd aleg să se sinucidă prin împușcare, bărbații se împușcă în cap și femeile în inimă, pentru că ele sînt mai cochete.

Îți pasă - nu ți pasă!

Se poate face un rău incomensurabil punînd mînă de la mînă nepăsîndu-ți și brehănindu-ți-se.
și tot mînă de la mînă dacă-ți pasă poți face un bine la fel de incomensurabil.
să nu vă pese mă, să nu vă pese de nimic, c-așa v-ați obișnuit!

Despre succes

La o adică succesul e o traumă (în felul lui) și dacă își pune mintea poate să și ucidă.

Cînd ajungi să fii prea pătruns de propria importanță și să fii convins că ai ajuns acolo unde ești numai datorită ție și calităților tale, te pocnește de nu te vezi!

Cînd îți merge foarte bine oprește-te puțin și gîndește-te și la cînd nu-ți merge bine și faci o medie, așa riști mai puțin să te smintești.

Ai grijă cînd încep să te caute mulți și mai ales cînd îți fac complimente.
Asta s-ar putea să fie din interes și atunci cînd ți se termină doza de succes s-ar putea să nu te mai caute nimeni și e bine să fii pregătit!

un sfat!

dacă vrei să te prăbușești pentru c-așa vrea mușchiu' tău, ai grijă să n-ai pe cineva prin preajmă...ca să nu-l tragi și p-ăla după tine!

Sînt tînăr(ă) Doamnă, tînăr(ă)!

Iar m-am încumetat și am înfruntat iminența pericolului ploii.
Și iar am străbătut Herăstrăul și m-am scăldat în sdoarea teilor.
Și poza este asudată, nu?

Sînt tînăr(ă) Doamnă, tînăr(ă)!
Așa zicea și Pittiș, și avea dreptate, căci el mereu tînăr.

Și cum pedalam eu ambetată (căci mă duceam la serviciu, nu la distracție) din sens opus veneau doi puști. La mine puști înseamnă și de la 20 de ani în sus.
Băieții ăștia împingeau niște cărucioare cu marfă pentru terasa dn apropiere și priveau în jos, relativ încruntați. Și trecînd cu bicicleta pe lîngă ei și-au ridicat privirea și unul a zis "UOAH!" și eu le-am răspuns "UOAH" și așa ne-am (în)veselit

Epilog: cînd e vorba de acostări și abordări pe stradă, ceea ce la 20 te ofensează, după 40 te remontează, în cazu' meu după '50.

Despre share-uială

Nu e bine să ții numai pentru tine, dar dacă dai fii atent cui și cum dai!

"What I have got is I have character in my face"

Acest citat ar trebui să-l citească mulți "placizi celebri"

"I’m not good-looking. I used to be, but not anymore. Not like Robert Taylor. What I have got is I have character in my face. It’s taken an awful lot of late nights and drinking to put it there. When I go to work in a picture, I say, ‘Don’t take the lines out of my face. Leave them there.’"
Humphrey Bogart

Un fel de pledoarie

A ajuns să mă agaseze folosirea la maxim a imaginii actriței Audrey Hepburn cînd vine vorba de eleganță.
Prea mult și în prea multe direcții, părerea mea și ast anu face decît să dăuneze imaginii personajului în sine.
Am văzut un documentar despre ea și era menționat faptul că ea nu era actriță, ci vedetă și nici nu și-a asumat calitatea asta, era autodidactă, darfoarte talentată.
Ea a luat Oscarul foarte devreme pentru activitatea ei actoricească și dramatică la Hollywood, adică prima oară cînd a jucat într-un film Hollywoodian a și luat Oscarul, ceea ce e o performanță de netăgăduit.
A luat Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal în filmul Vacanță la Roma.

A fost preferată de mulți designeri ai vremii, mai ales de designerul aristocrat Hupert de Givenchy. El a preferat un anume gen de model. Prima lui muză a fost Bettina Graziani, personaj cu care Audrey Hepburn aduce foarte bine

Oful ei cel mare a fost cînd a jucat în filmul My Fair Lady, unul dintre cele mai costisitoare filme care s-au făcut vreodată și care au fost create de designerul Cecil Beaton.
Pentru rolul "Eliza Doolittle"  Audrey a ținut să cînte ea însăși, deși nu o ajuta vocea să interpreteze toate partiturile pe care i le impunea rolul și atunci s-a recurs la o stratagemă care la vremea respectivă a fost ținută sub tăcere și anume că partiturile mai grele au fost interpretate de o cîntăreață profesioistă (îmi pare rău că i-am uitat numele). Filmul a fost făcut în 1964 și a concurat cu Mary Poppins, mai exact Audrey Hepburn a concurat cu Julie Andrews pentru cel mai bun rol principal feminin, pe celelate trei nu le mai stiu, dar ele două erau favorite și l-a cîștigat Julie Andrews și eu cred că l-a meritat pentru că Julie și-a interpretat partitura integral, cîntat, jucat și dansat, pe cînd Audrey, nu.

My Fair Lady e un film care mi-a plăcut foarte mult, un film muzical și a cărei peliculă se deteriorase simțitor și care  după multă muncă și pricepere s-a reușit salvarea și restaurarea ei. Filmul tratează tema legăturii dintre Pygmalion și creația sa.

A luat multe oscaruri, printre care și cel pentru pentru cel mai bun rol secundar acela fiind gunoierul Doolittle, tatăl domnișoarei Doolittle, interpretat de Stanley Holloway și care a interpretat una din secvențele mele favorite ale filmului.

Ast anu înseamnă că Mary Poppins mi-a plăcut mai puțin decît My Fair Lady! :)

Și dacă vă uitați la secvența asta sigur o să vă înveseliți, ăsta fiind și mesajul ei!
http://www.youtube.com/watch?v=h_Sj9o7DWJU

Feriți-vă de el!

Titanic pe uscat

Întîlnire de gradul III

Libelule fără lule

Sudoare de tei

În dimineața asta am găsit Herăstrăul asudat și înlăcrimat și sudoarea lui mirosea puternic a tei.

Îndemn

Cine vrea și își dorește poate să-și cheme mintea la cap!

Oameni care au ce dărui

Am primit o carte de poezie cu dedicație chiar de la autor!
Întîmplarea sau nu chiar întîmplarea fac ca despre ce scrie el acolo eu să fi știut chiar la momentul cînd s-a petrecut!

funk și brînză de capră, așa se nuemște
poezia de început din albumul "Copci" semnat de Matei Hutopilă zis și Dihania, unul dintre prietenii mei foarte tineri și la care țin foarte mult
Acest album de poezie se numește "Copci".

funk și brînză de capră
pot să-mpartă și să coloreze hărțile cum vor
și-n rusă și-n română ăsta-i glod moldovenesc și ăsta-i aer moldovenesc ca ceața dimineții
aceeași dincoace și dincolo de prutul de ale cărui ode ni s-o acrit

încolo, peste dealuri, orașul doarme
aici, între dealuri, se îngînă de zi, iarba scurtă și creață și cu paie prin ea lasă pămîntul julav să
respire-ntr-o cărăruie spre ocol
capra o fătat, în cîteva luni iezii o să mi se urce-n spate cînd o să mă ghemuiesc, proști și albi și
veșnic dezorientați o să behăie
nu știu de stîncile din munții depărtați dar încă le au în sîngele lor domesticit

un braț de ciocane, o gură de aer, un zîmbet pentru nimeni decît
pentru perjii și zarzărul și gutuii care se chircesc tot mai mult cu anii
și fundul grădinii e mai aproape, tot mai aproape
doar asfaltul și promisiunile și indicatoarele rămîn dintotdeauna la patru kilometri nord

mă-ntorc în odaie, camera interzisă de odată, camera unde stau morții și musafirii
scot o cască, mamaia mă cheamă în chileri să mănînc
din puțină brînză de capră
în ipod funk
dimineața undeva-ntre dealurile vasluiului într-o ogradă care, da, se vede pe google earth

Oameni care au ce dărui și unul dintre ei e Matei Hutopila!

Manuscrisul volumului copci este unul dintre cele patru cîștigătoare la concursul de debut organizat în vara și toamna anului 2011 de către Casa de editură Max Blechter și Editura Herg Benet.
Jurnalul concursului a fost alcătuit din scriitorii Ioan Es. Pop, liviu Antonesei, Dan Coman, rad Vancu, Răzvan Țupa și editorii Alexandru Nemerovski și Caludiu Komartin

Fiecare dă din cap la muzica generației lui

Fiecare dă din cap la muzica generației lui. Eu aș spune că dă din cap la muzica tinereții lui. Din păcate mulți ascultă muzică numai în adolescență sau în frageda tinerețe după care abandonează aceasta deprindere și, și mai rău, nu mai sînt la curent cu ce apare pe parcursul anilor, iar despre muzica clasică mai degrabă sînt de părere că o pătrunzi pe măsură ce înaintezi în viață, asta dacă ai senzori pentru așa ceva.
Găsesc că deprinderea de a asculta muzică poate fi un detaliu semnificativ al personalității unui om.

Și pentru că veni vorba...
Întotdeauna am găsit că Cyndi Lauper a fost mai talentată decît Madonna! Pe amîndouă le-am ascultat de la începutul carierei lor muzicale. Madonna are mult mai multă ambiție decît talent, aproape că e devorată de ambiție și pierde din vedere că poți deveni ridicolă ambiționîndu-te de-a face mereu pe frageda și-atât. Părerea mea!

Ceva ce se dorește a fi un sfat

Dacă îți place să faci pe interesantu' nu pătrunde pe teritoriul altuia cu aceleași apucături! E valabil și pentru genul "femenin"! Da' pentru cel neutru?

Scriitori și bucătari

Scriitorii s-au apucat de gătit și bucătarii de scris cărți și în extenso intelectualii s-au apucat de gătit.
Bucătarii artiști sînt plătiți preum bancherii.
Cred ca l aora actuală își merită banii mult mai mult un bucătar șef artist decît un bancher, fie el și foarte priceput în ale finanțelor. Cred că una e să fii priceput în finanțe și alta să fii și priceput și bine intenționat.

Există și alte nudități prin București

Această splendoare comite o reverență și își așteaptă Pygmalionul, așa că poate vă gîndiți și gravitați prin Herăstrău. Nu numai Traian e gol în București!

 

Și Prometeu așteaptă personalul feminin, chiar dacă nemernicul ăsta de Vultur îi mănîncă ficații de atîta timp. Prometeu e mai biine lucrat decît Traian de pe Calea Victoriei și mai pudic și spectaculos în goliciunea lui!

Prospețime sonoră

Sacru și profan

http://www.youtube.com/watch?v=_XvVtszPyTs

O replică bună face tot filmu'!

Asta e o replică pe care am auzit-o de la un tip care era contabil la o fabrică de prin împrejurimile Ploieștiului. Era chel și cu burtă, dar avea un timbru plăcut și știa să poarte o conversație plăcută și digerabilă. Asta se întîmpla în timp ce zăcea trenul în gară la Periș, cu acele șinelor înghețate, pe timpul unei ierni crunte cînd eram stagiară și făceam naveta la Ploiești, căci așa era prin 1985. Noroc cu acest domn, pentru că a făcut să treacă timpul mai ușor.
Și afară viscolea!

Gînduri din off!

Cînd oamenii devin (ajung) șefi parcă se schimbă ceva în ADN-ul lor și sînt convinsă că mulți dintre ei nu-și doresc asta și totuși se întîmplă, e posibil și e permis.
Și dacă ajungi șef și nu ți-ai dorit asta, și-o spui mereu că nu ți-ai dorit-o și că-ți vrei viața înapoi, ce te împiedică să-ți dai demisia?
Era o întrebare din off, așa ca la radio cînd crezi că microfonul e închis și de fapt NU E!

Performanța poate lua și chip de tiranie care îl execută chiar pe cel ce și-o dorește.

Idiotul, dar nu al lui Dostoievski

Și idioții pot fi inteligenți!

Extreme

Atît orgoliul exacerbat cît și lipsa lui în totalitate sînt deopotrivă defecte majore.

O regulă!

Cînd schimbi direcția trebuie să fii cu ochii'n paișpe, asta și în traficul existențial și nu numai în traficul rutier!

Nume de bandiți (adevărați)

Nume de bandiți celebri și autentici:
Charles Arthur "Pretty Boy" Floyd.

- George "Machine Gun" Kelly - (George Celino Barnes) -

-Lester "Baby Face" Nelson - (Lester Joseph Gillis)

- Wilbur Underhill The "Tri-State Terror" -

- Theadore "Handsome Jack" Klutas (John Edward Klutas).

And of course, John Dillinger

Sună mai glamouros decît numele bandiților autohtoni, deîi cînd spui bandit, e un iz de măreție pe care no prea întîlnești pe aici. Noi nu avem nici oameni de afaceri măreți, dar nici bandiți, avem în schim borfași.

Să nu (mi) le luați în alb și negru!

Maximă și antimaximă

Bărbații fug de femeile care spun "mă, da' tu ce ai în cap" și nu fug de cele care spun "mă, da' tu ce ai în portofel"!

Gînduri de 1 Mai

Spuneam adesea că în tinerețea fragedă dă bine să spui și să fii plictisit, dar de la o anumită vîrstă nu-ți mai permiți să te plictisești și n-o spuneam ca pe un verdict. Spuneam că plictiseala nu e musai apanajul inteligenței și repet, am spus musai, ca o alternativă sau posibilitate ca să nu mai sară x și y să spună că nu e neagră, ci că e albă.
Dar să revin la cea ce voiam să spun și anume că n-am timp să îmbătrînesc și nu spun asta ca să mă dau hexagonală sau ca să fac pe interesanta.
Atîta doar că încep să se așeze din ce în ce mai multe în cap (se poate traduce și "în memorie") și cîteodată stau și mă opresc și îmi spun "mamă, ce mult a trecut de atunci" sau îmi spun "cînd s-au petrecut toate astea, ce parșiv e timpul ăsta".
Io zic așa, că viața poate fi și lungă și pentru asta e nesesar să fii pregătit s-o trăiești din plin și la drum lung. Și eu, cînd aveam pînă în 25 de ani, îi priveam pe cei săriți de acest prag ca fiind cu coliva pe piept și pot să vă spun că nu e așa, însă asta rămîne la latitudinea individului de cum alege să-și trăiască viața. Pînă la 25 de ani nu prea știi pe ce lume ești și începi să trăiești de la 25 în sus, asta dacă te duce în primul rînd capu' și pe urmă trupu'!.
Pînă la urmă lumea se reduce la nivel de individ.
Eu gîndesc că poți să fii sănătos și mobil mental și fizic la drum lung și abordez problema frumuseții și sănătății prin prisma puterii de supraviețuire și nu steril și egoist. La urma urmei de ce trebuie ca omul să fie frumos și sănătos? Eu îndrăznesc să spun că trebuie să fie așa pentru a face cît mai multe, pentru el și pentru cei cu care rezonează și chiar pentru cei cu care e contemporan în intervalul de xistență pe care îl ocupă.
Și de bătrînețe scapă sigur cei care mor de tineri și cîteodată poți muri și trăind și asta poate fi evitat.
Prin urmare, ca să mă mențin în formă (la cap și l atrup) sar garduri din cînd în cînd și nu numai.
Și fiți curioși!

PS - Cine mă cunoaște ar putea obiecta că mă repet cînd scriu ce-am scris mai sus.

Edipresse nu mai locuiește aici

Am avut cîndva o șefă de care m-am îndrăgostit și căreia i-am spus că dacă aș fi fost bărbat chiar m-aș fi îndrăgostit de ea, doamna Stanca! În primul rînd mi-a plăcut de ea ca om și pe urmă ca șef, era genul de șef care conducea un colectiv care n-o merita. Și Doamna Stanca Rădulescu spunea așa "să nu te duci niciodată în locurile unde ai fost cîndva fericit!" Azi am fost pe strada Grivița la unul din magazinele Hobby & Art pe care cîndva îl frecventam asiduu. Și am refăcut drumul pe care odinioară îl făceam către serviciu, adică pe strada Buzești spre sediul firmei Edipresse unde am lucrat. Clădirea în care a ființat Edipresse (penultimul din sediile firmei) era aproape goală și parcă trecuse un aspirator uriaș care a aspirat firmele ocupante ale clădirilor din zonă, fie ele blocuri cu multe etaje, fie cămăruțe la parterul unor cladiri cu cel mult un etaj. Strada Buzești la ora 19.00 așa cum arăta îmi dădea junghiuri de melancolie, mai ales că era lumina aceea auriu-roșcat de după-amiază, ideală pentru a face fotografii, asta o știu de la fotografii profesioniști. Eu n-am surprins blîndețea luminiii ci doar imaginea clădirii unde, cîndva, am fost fericită la slujbă, chiar dacă în momentul cînd se petrecea nu realizam asta și cred că nu numai eu. Mai bine zis a fost un context favorabil pentru a te simți fericit fără să acorzi prea mare atenție stării ca atare și motivelor care te făceau să fii așa. Și ca o parafrază la titlul filmului "Alice nu mai locuiește aici" (care l-a consacrat pe Martin Scorsese și care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun rol feminin actriței Ellen Burstyn) am rămas atinsă cînd am văzut că încă mai există panoul Edipresse-ul al intrarea în clădire, și nu nuami al ei, parcă ar fi o clădire locuite de fantome, mi-a venit în minte așa "EDIPRESSE NU MAI LOCUIEȘTE AICI!" Și acum mă pot considera fericită și ast apentru că am slujbă și asta pentru ca sînt mulți care n-au sau care nu mai au. Sigur, fericirea nu se reduce numai la a avea slujbă, dar... 

 

 

Heathcliff

Am reușit să fentez ploaia și cîinii și să mă întorc de la serviciu cu bine călare pe bicicletă.
N-am rezistat să nu mă opresc pe malul Herăstrăului și să nu admir valurile.
M-am simțit ca Heatchcliff la răscruce de vînturi. Și eu sînt un fel de Heatchcliff, da' cu părul roșu.
Atunci cînd vrei să vindeci un "nebun" trebuie să te gîndești foarte bine înainte s-o încerci pentru că s-ar putea să "înnebunești" tu și el să se facă bine sau și mai rău să "înnebunești" și tu și nici el să nu se facă bine.

Riduri naturale

A dracului chestie și cu photoshopul ăsta și cu izmeneala vedetelor care doresc să arate că au riduri și că nu sînt nephotoshopate și tu muncești de te ia dracu ca să iasă ridul natural și nu brazdă așa cum e el în realitate. Acum pronunț nume de organe sexuale, dar nu le scriu.

Am văzut numai verde și albastru în fața ochilor (ieri, sîmbătă 21 aprilie)

Și vîntul bătea în draci și dracii erau în vînt, era tocmai ce trebuia

 Împreună cu Uma și Kanarar

"Grîul verde de acasă"

 


 

Pantofii de statuie

Niciodată să nu arunci o pereche de pantofi care ți-au plăcut și în care te-ai simțit bine chiar și atunci cînd nu s-au păstrat foarte bine.
Am dat zilele peste "pantofii de statuie". I-am botezat așa pentru că arată de parcă ar fi turnați în bronz aurit.
Și mi-am adus aminte de o scenă dintr-un film cu o gagică care stătea tolanită pe bancheta din spate a unei mașini (nu mai stiu daca era taxi) și care era încălțată cu o pereche de pantofi expresivi și povestea că îi avea de cînd era proaspăt adolescentă, deci de o mulțime de ani (nu mai știu sigur dacă filmul nu era "Paris, je t'aime")
S-ar putea ca eu să fi ținut mineta aiurea sau să fi pus de la mine, dar cred că ați prins ideea.
Din cînd in cînd, bunica mea și fiul ei, adică tatăl meu, îmi dădeau bani și îmi spuneau "Ia-ți și tu o pereche de pantofi!"

 

Un gentleman

"Un gentleman este acela care știe să cînte la acordeon, dar n-o face."
Tom Waits

Știa el ce știa!
http://www.youtube.com/watch?v=qVaEPx_VyXs&feature=BFa&list=AL94UKMTqg-9BDxNZOybRbK_np1W_t39Ml

Cristi

M, prietena mea, s-a născut acum vreo 57 de ani dintr-o mamă poloneză și un tată necunoscut. Poloneza era hotărîtă să avorteze și  a fost convinsă de către medicul care a consultat-o să lase sarcina pentru că el și soția lui nu aveau copii și i-a promis că o să-i înfieze copilul pe care îl va naște. Și așa poloneza a născut-o pe M și cînd soția medicului a auzit că e fată, n-a mai vrut-o, deși nu se pusese problema că înfiază copilul numai în cazul în care ar fi băiat. Ca urmare a acestei decizii, poloneza a fugit și și-a abandonat fiica lăsînd-o în maternitate.

În aceeași rezervă cu poloneza se afla o femeie care avea o cumnată care nu putea avea copii. Această cumnată fusese născută în America din părinți români emigrați care la un moment dat au venit în vizită în România la părinții lor împreună cu cei 4 copii pe care îi aveau. Părinții au murit și copiii au fost crescuți de rude și nu s-au mai întors în America.
Femeia s-a căsătorit, ulterior soțul ei a murit  în război și a murit la ruși când Antonescu a ordonat "Români treceți Prutul!".
Ulterior s-a recăsătorit. Aceasta femeie auzind de povestea fetiței abandonate de o poloneză rătăcită prin România, s-a hotărît s-o înfieze.
 
M, 20 de ani mai tarziu l-a nascut pe C, în aceeași maternitate în care ea fusese născută și abandonată de către mama ei. De fapt fusese de două ori abandonată.  Și cine a asistat-o la naștere, tocmai medicul care a promis c-o înfiază și care s-a dezis de promisiunea făcută. 
Nici M nu știa că el trebuia să fie tatăl ce urma s-o înfieze și nici medicul nu știa că M era fiica pe care n-am mai înfiat-o conform promisiunii făcute. M în timp ce suferea în chinurile nașterii i-a relatat medicului povestea ei și după ce M l-a născut pe C medicul i-a mărturisit că el a fost cel care n-a mai înfiat-o.
 
Peste alți 26 de ani C  avea să moară în armată, de o meningită netratată la timp de către un medic iresponsabil. Medicul era soția comandantului unității militare unde C își făcea stagiul militar și pe care doctorița cu pricina l-a tratat timp de 3 zile cu algocalmin și aspirine, el avînd ditamai meningita.
Pentru această moarte nimeni nu a fost pedepsit și asta e altă poveste.
La înmormântare M a aflat de la fosta iubită a fiului ei că el i-a spus cândva iubitei lui că dacă ar fi să moară, el vrea să fie incinerat și cenușa să-i fie aruncată de pe digul de la 2 Mai. Ce l-a făcut oare pe C, un băiat de 20 de ani să-i spună iubitei lui așa ceva în timp ce stăteau pe malul mării? Și așa M s-a hotărât să-l incinereze pe C și să-i respecte dorința.
Numai că M, după incinerare nu a putut să stea cu cenușa fiului ei în casă și asta pentru că nu i-a spus mamei ei că l-a incinerat, bătrâna nefiind deplasabilă nu a știut că nepotul ei a fost incinerat.
Drept urmare am luat urnele, căci erau două, și am stat cu ele la noi acasă timp de două săptămâni.
Și am mers noi cei care l-am iubit și i-am aruncat cenușa în mare de pe digul de la 2 Mai și de fiecare dată când mergem la mare, mergem și pe dig ca să vorbim cu C..

Pe M o cheamă Maria și pe C îl chema Cristian și astăzi se împlinesc 9 ani de cînd Cristi a murit.
Dumnezeu să-l odihnească!

PS - Bunica lui Cristi trăiește și acum. Are 95 de ani e bolnavă de Alzheimer și nu mai știe de ea.
Alzheimerul s-a declanșat brusc într-o noapte (deși au existat și momente când boala a dat semne, dar erau semne nedecriptabile). Bătrâna a devenit violentă și de necontrolat.
M ne-a rugat s-o ajutăm și pe data de 31 Decembrie 2011 am ajutat-o s-o interneze pe mama ei într-un cămin-spital specializat destinat supravegherii persoanelor bolnave de Alzheimer.
Cum noi n-am preconizat cât o să dureze i-am spus c-o vom astepta pe holurile așezământului. Preț de câteva ore am gravitat în altă lume. Am stat acolo și-am asistat neputincioși la agonia unor bătrâni care nu mai erau eie înșiși și ajunseserăm să le ajutăm pe îngrijitoare pentru că nu puteam să stăm inerți și să ne uităm.
Ulterior medicii de la internare auzind  că M a venit cu niste prieteni care o asteapta pe hol ne-am invitat la camera de internare si acolo am discutat despre această boală cruntă.

Antimaximă de-a lui Feodor

158. Are un amant și se simte jignită din pricină că soțul i-a permis să aibă un amant.

Caietul siberian, Feodor Mihailovici Dostoievski, Aforisme, maxime și antimaxime, proverbe și însemnări.

Mie îmi plac cel mai mult antimaximele și asta era una dintre ele

În vinerea mare

Și dacă tot e vinerea mare n-o să pun imagini cu ouă vopsite și puișori în coș și mai scriu ceva de la Dostoievski citire.

"Și totuși, Dumnezeu îmi trimite cîteodată clipe în care sînt întru totul liniștit; în aceste clipe iubesc și mi se pare că sînt iubit de cei din jur și în asemenea clipe am închegat în mine simbolul credinței, în care totul este pentru mine clar și sfînt. Acest simbol este foarte simplu, iată-l:
să crezi că nu există nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai rațional, mai curajos și mai perfect decît Hristos, și nu numai că nu există, dar mi-o repet mereu cu o dragoste geloasă, nu poate exista. Ba chiar mai mult de atît, dacă cineva mi-ar demonstra că Hristos se află în afara adevărului și ar fi real, că adevărul e în afara lui Hristos, aș prefera să rămîn cu Hristos decît cu adevărul.
.....
Cea mai mare nenorocire este cînd devii tu însuți nedrept, rău,nesuferit și ești consștient de toate astea și nu te poți schimba. Am trecut prin asta. Sînt convins că Dumnezeu v-a ferit de așa ceva. cred că Dumneavoastră, ca femeie, ați avut mult mai multă forțăde a suporta și a ierta".

Scrisoare către N.D. Fonvizina. Omsk. 1854

Deși Dostoievski toată viața lui s-a confruntat cu lipsa banilor n-a putut scrie niciodată pentru bani.

Un sfat de la Dostoievski

"Eu afirm un singur lucru: dacă doriți să observați omul și să-i cunoașteți sufletul să nu încercați să-i pătrundeți tăcerea, vorbirea sau plînsul, nu judecați nici măcar pe baza mîniei sale, fie ea mînia cea mai nobilă, stîrnită de ideile cele mai superioare, ci observați mai bine cum rîde: dacă are un rîs frumos, blînd și vesel - e dovadă că avem de-a face cu un om bun. Să ții seama însă că rîsul acestui om să nu fie nici rîs prostesc; acest rîs trebuie să te facă și pe tine să rîzi, trebuie să te înveselești și tu, comunicativ, dar este obligatoriu ca omul însuși să nu devină ridicol.

Pe scurt, rîsul este proba cea mai sigură a sufletului.
- Aceasta o recomand, propriu-zis, femeilor, îndeosebi logodnicelor în perioada cînd au pus ochii pe cineva."

Adolescentul. Variante în manuscris. 1875

Privitul în oglindă

Mă gîndeam la cum ar fi să nu te uiți în oglindă un an întreg, în nici un geam, în nici un ochi de apă, să nu-ți zărești chipul nicăieri unde s-ar putea reflecta. Și mi-am dat seama că sînt teribilistă și mi-am adus aminte de ce spunea Nora Iuga și anume că se privește în oglindă cu lumina stinsă și mi-am mai adus aminte că am citit despre o prizonieră din Gulag care s-a întors acasă după zeci de ani de prizonierat, timp în care nu s-a privit în oglindă, și cînd s-a văzut cum arată s-a speriat îngrozitor. Și m-am gîndit la cei bolnavi de cancer cărora le este aproape imposibil să se privească în oglindă și la persoanele în vîrstă, mai ales femeile, cărora le face rău privitul în oglindă. Și mi-am dat seama ce prostie este să te privezi de ceva fără să fii nevoit s-o faci, ci doar așa pentru că ți se năzare.

Întîmplare surdo-mută

Astăzi de dimineață, în metrou, am observat că pe rîndul de scaune de vis a vis de unde stăteam eu era un bărbat la vreo 60 de ani, surdo-mut, care purta un dialog cu cineva la fel ca el și care se afla pe rîndul de scaune pe care stăteam eu și pe care l-aș fi putut vedea numai dacă m-aș fi aplecat în față și m-aș fi uitat spre dreapta, acțiune pe care nu era elegant și nici frumos s-o întreprind.

Uitîndum-mă la bărbatul acela care își folosea mâinile și mimica feței pentru a purta un dialog la distanță, mă gîndeam că doi oameni cu glas ar fi fost supărători daca purtau același dialog în aceleași circumstanțe. Mi se întîmplă deseori (în mijloacele de transport în comun și nu numai mie) să mă agaseze diverși care vorbesc tare la telefonul mobil sau care răcnesc unii la alții deși de multe ori stau umăr la umăr și se pot auzi și dacă vorbesc pe un ton normal.

Și totuși cei doi care discutau aveau un handicap serios (dacă mă pot exprima așa) și mă gîndeam la stranietatea situației, săracii erau surdo-muți și din cauza asta nu deranjau pe nimeni cînd discutau cu glasurile lor pe care nu le aveau.

Bărbatul  era îmbrăcat tinerește și avea o șapcă bej care îi dădea un aer poznaș și am realizat că se amuza în timp ce discuta și deși nu înțelegeam ce spune a început să mă amuze și pe mine imaginea lui și nu pentru că ar fi fost garaghios așa vorbind în limbajul surdo-muților ci pentru că avea o figură foarte expresivă, veselă și tonică și nu mai vorbesc de privirea senină și voioasă pe care o avea.

Și tot uitîndu-mă la el am văzut în oglinda geamului aflat în spatele lui cine era interlocutorul lui, o fetiță drăgălașă la vreo 5 anișori care și ea se amuza teribil și rîdea în urma a ceea ce-i povestea bărbatul. Puteam s-o privesc nestingherit în oglinda geamului de la metrou. Alături de fetiță se afla bunica ei care avea glas și care nu era deloc impresionată de veselia celor doi și era total absentă față de bucuria fetiței, amănunt care era pe atît de trist pe cît de veselă era imaginea celor doi interlocutori fără glas, un bătrîn și o fetiță care discutau în limbajul semnelor celor fără de glas.

Unii își asumă

Unii își asumă urmările sau consecințele deciziilor, opțiunilor luate sau drumului pe care aleg să meargă indiferent cît de greu le este și cît de singuri rămîn. Ajung să fie singuri ori pentru că și-o doresc, ori pentru că celorlalți le este teamă să li se alăture sau din ambele cauze. Cum zicea Steinhardt "să-ți duci povara consecințelor propriei răzvrătiri sau decizii". De cele mai multe ori oamenii aceștia aleg să fie solitari și pentru că nu doresc și evită ei înșiși să fie evidențiați pentru alegerile lor. oare trebuie "să fii ales" ca să poți să îți asumi?

Și pentru că veni vorba despre ce-i care își asumă:
- un film - Cool Hand Luke (Luke mînă rece)
- o temă - libertatea individului și limitele la care e supus sau la care se supune sau alege să nu se supună
- o melodie - Plastic Jesus
- un actor - Paul Newman

http://www.youtube.com/watch?v=zxHSV5sZ0oI&feature=share

Despre Zoe Dumitrescu Bușulenga nu prea mai pomenește nimeni și aici mă refer la modul în care a ales să se retragă din viața publică și socială și de faptul că a fost una din persoanele care și-a asumat greșelile trecutului și puțini au făcut-o.

La moartea lui Păunescu au fost mii de oameni, în schimb la căpătîiul lui Ticu Dumitrescu dacă adunai o sută.
Moartea actorului Ștefan Radof a trecut aproape neobservată, pentru că tot s-a petrecut recent.
La Dolănescu au fost iarși mii de oameni pe cînd o actriță precum Rodica Tapalagă (la fel și fratele ei, Ștefan Tapalagă) au fost pe nedrept uitați și neconsemnați cum s-ar fi cuvenit.
Și sînt mulți de care ar trebui să ne aducem aminte, pe care ar trebui să-i pomenim și să învățăm cîte ceva din ceea ce au făcut ei cu viața lor și în viața lor.

Lista e lungă, cu morți recenți și mai puțini recenți și cu numele unor oameni în viață care au atitudini pe care am putea să le luăm drept exemplu și chiar să le urmăm într-un fel care să ne îmbunătățească viața și să ne liniștească conștiința, asta în cazul în care o avem și ne dormi așa ceva.

Sau cine știe cine a fost doctorul Schileru, Grigore Schileru?
A fost omul care l-a inspirat pe scriitorul Ion Băieșu atunci cînd a scris romanul "Balanța" după care doi regizori de marcă ai cinematografiei românești, Alexandru Tatos și Lucian Pintilie, au făcut două filme, două versiuni ale aceluiaș subiect și documentar de către mai tînăra regizoare, Diana Deleanu, "Doctorul Schileru" 2005

Le-am enumerat în ordinea cronologică și toate trei sînt demne de lăudat, asta după personajul care se regăsește în caret și în toate cele trei filme.

"Balanța" roman, Ion Băieșu

"Doctorul Schileru" 
http://arhiva.dilemaveche.ro/index.php?cmd=articol&nr&id=5256

"Mere Roșii" (1976) în regia lui Alexandru Tatos și ca să mă exprim ca o scolopenbdră cine dracu' își mai amintește de regizorul Alexandru Tatos?! În rolul doctorului a jucat Mircea Diaconu

"Balanța" (1992) în regia lui Lucian Pintilie. În rolul doctorului joacă Răzvan Vasilescu.

"Mere Roșii" a fost regizat înainte de '89 și "Balanța" după '89. merită văzute (în cazul în care nu le-ați văzut deja), asta dacă tot ne canonim să vedem filme.
Aici am căutat în primul rînd să evoc personajul real care a existat în carne și oase.

Dar de Bujor Nedelcovici ati auzit?Și de cartea lui "Zile de nisip" după care s-a făcut "Faleze de Nisip" al lui Dan Pița în 1983 și care a rulat dooar 4 zile la cinematograf după care Ceeaușescu a ordonat să-l scoată de pe piață? Întîmplarea a făcut ca să merg exact în intervalul ăla de patru zile ca să văd filmul.
http://www.observatorcultural.ro/In-literatura-las-o-portita-de-salvare.-Interviu-cu-Bujor-NEDELCOVICI*articleID_17856-articles_details.html

Unii își asumă urmările sau consecințele deciziilor, opțiunilor luate sau drumului pe care aleg să meargă indiferent cît de greu le este și cît de singuri rămîn. Ajung să fie singuri ori pentru că și-o doresc, ori pentru că celorlalți le este teamă să li se alăture sau din ambele cauze. Cum zicea Steinhardt "să-ți duci povara consecințelor propriei răzvrătiri sau decizii". De cele mai multe ori oamenii aceștia aleg să fie solitari și pentru că nu doresc și evită ei înșiși să fie evidențiați pentru alegerile lor. oare trebuie "să fii ales" ca să poți să îți asumi?

Și pentru că veni vorba despre ce-i care își asumă:
- un film - Cool Hand Luke (Luke mînă rece)
- o temă - libertatea individului și limitele la care e supus sau la care se supune sau alege să nu se supună
- o melodie - Plastic Jesus
- un actor - Paul Newman

http://www.youtube.com/watch?v=zxHSV5sZ0oI&feature=share

Despre Zoe Dumitrescu Bușulenga nu prea mai pomenește nimeni și aici mă refer la modul în care a ales să se retragă din viața publică și socială și de faptul că a fost una din persoanele care și-a asumat greșelile trecutului și puțini au făcut-o.

La moartea lui Păunescu au fost mii de oameni, în schimb la căpătîiul lui Ticu Dumitrescu dacă adunai o sută.
Moartea actorului Ștefan Radof a trecut aproape neobservată, pentru că tot s-a petrecut recent.
La Dolănescu au fost iarși mii de oameni pe cînd o actriță precum Rodica Tapalagă (la fel și fratele ei, Ștefan Tapalagă) au fost pe nedrept uitați și neconsemnați cum s-ar fi cuvenit.
Și sînt mulți de care ar trebui să ne aducem aminte, pe care ar trebui să-i pomenim și să învățăm cîte ceva din ceea ce au făcut ei cu viața lor și în viața lor.

Lista e lungă, cu morți recenți și mai puțini recenți și cu numele unor oameni în viață care au atitudini pe care am putea să le luăm drept exemplu și chiar să le urmăm într-un fel care să ne îmbunătățească viața și să ne liniștească conștiința, asta în cazul în care o avem și ne dormi așa ceva.

Sau cine știe cine a fost doctorul Schileru, Grigore Schileru?
A fost omul care l-a inspirat pe scriitorul Ion Băieșu atunci cînd a scris romanul "Balanța" după care doi regizori de marcă ai cinematografiei românești, Alexandru Tatos și Lucian Pintilie, au făcut două filme, două versiuni ale aceluiaș subiect și documentar de către mai tînăra regizoare, Diana Deleanu, "Doctorul Schileru" 2005

Le-am enumerat în ordinea cronologică și toate trei sînt demne de lăudat, asta după personajul care se regăsește în caret și în toate cele trei filme.

"Balanța" roman, Ion Băieșu

"Doctorul Schileru" 
http://arhiva.dilemaveche.ro/index.php?cmd=articol&nr&id=5256

"Mere Roșii" (1976) în regia lui Alexandru Tatos și ca să mă exprim ca o scolopenbdră cine dracu' își mai amintește de regizorul Alexandru Tatos?! În rolul doctorului a jucat Mircea Diaconu

"Balanța" (1992) în regia lui Lucian Pintilie. În rolul doctorului joacă Răzvan Vasilescu.

"Mere Roșii" a fost regizat înainte de '89 și "Balanța" după '89. merită văzute (în cazul în care nu le-ați văzut deja), asta dacă tot ne canonim să vedem filme.
Aici am căutat în primul rînd să evoc personajul real care a existat în carne și oase.

Dar de Bujor Nedelcovici ati auzit?Și de cartea lui "Zile de nisip" după care s-a făcut "Faleze de Nisip" al lui Dan Pița în 1983 și care a rulat dooar 4 zile la cinematograf după care Ceeaușescu a ordonat să-l scoată de pe piață? Întîmplarea a făcut ca să merg exact în intervalul ăla de patru zile ca să văd filmul.
http://www.observatorcultural.ro/In-literatura-las-o-portita-de-salvare.-Interviu-cu-Bujor-NEDELCOVICI*articleID_17856-articles_details.html

Cîți dintre noi au auzit sau știu cine a fost și ce a făcut scriitorul I. D. Sîrbu
putem da un search în cazul în care nu știm.
http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519.html
  Am postat aici și niște linkuri din dorința ca ceea ce vreau să fie mai bine înțeles și știut, și nu din dorința de a mă da mare cu ce au scris alții. Link-ul despre Bujor Nedelcovici mi l-a dat un prieten și-l dau și eu mai departe pe calea asta. Dacă tot circulă p enet tot felul de prostii e bine să se scrie și să se pomenească cît mai mult și despre cei care merită asta.

 

Ce se poate face cu chitara, dar nu de către oricine

La Monterey International Pop Music Festival, 16-18 iunie 1967. A prestat după formația The Who și impresarul lui a fost disperat gîndindu-se că intră după ei, The Who avînd mare impact la public și Peter Townsend își distrusese chitara pe scenă, dar Jimi nu s-a dezmințit și a încheiat spectacolul dînd foc chitarei sale.

http://www.youtube.com/watch?v=Id7iBuJvc90&feature=share

Și scena satirică a lui Michelangelo Antonioni din emblematicul "Blow-Up"

http://www.youtube.com/watch?v=_zeza1xeWKM&feature=share

Mădălina!

Pe Bulevardul 1 Decembrie 1918  undeva prin Balta Albă în drum spre Auchan în fața unui bloc "confort n" era un băiat la vreo 9 ani, așezat în fund pe bordură cu o cheie franceză în mînă și care meșterea ceva la o bicicletă.
Din scară a ieșit o fată la vreo treisprezece ani. Fuma și încerca să fie cît mai nonșalantă și nu făcea altceva decît să accentueze discrepanța dintre aspect (vîrstă) și atitudine și era mai mult comică decît ceși dorea ea să pară. Fetiță care se grăbea să fie femeie, nimci nou sub soare mai ales în vremurile astea.

Și a trecut țanțoș pe lîngă băiat fără să-i adreseze nici priviri și nici să-l salute.
Ca urmare, îl aud pe băiat zicînd cu ochii'n bicicleta lui "Te-ai îngrășat și tu Mădălino, că erai ca o scîndura cu doua bețe'nfipte-n cur!". Fata i-a raspuns printre două fumuri de țigară "Nu vorbesc cu un mucos ca tine". De fumat fuma ca o începătoare, ceea ce și era la vîrsta ei.

Din sens invers veneau trei țigani trecuți de prima tinerețe și cînd au văzut-o pe Mădălina fumînd și încercînd să pară femeie înainte de vreme s-au întrebat unii pe alții "a cui fata e asta mă?" (pînă și ei erau intrigați de discrepanță).

Run Forrest, Run!

Motto:
http://www.youtube.com/watch?v=x2-MCPa_3rU

Întîi din Crăciun și apoi din Paști.

Iisus începe să dispară din propriile sărbători religioase. Mie mi se pare că s-a retras mult mai mult din Crăciun decît din Paști, dar cred că recuperează.

Cînd ești ignorat te retragi discret.

4 aprilie 1944

În 4 aprilie 1944 a avut loc un raid aviatic asupra Bucureștiului. Atunci a fost bombardată și casa bunicilor lui Valentin din care a rămas numai un radio. Tot în timpul acelui bombardament a murit Vasile Vasilache, un actor care făcea parte din cupletul umoristic "Stroe și vasilache". Stroe a trăit pînă în 1990 și țin minte că vedeam la tv pe vremea cînd eram copil filmulețe cu ei și aveau "un clip" în care satirizau postura de șomeri și cîntau suav "șomăm, șomăm șomăm" și eu nu înțelegeam ce-i aia să șomezi.http://www.youtube.com/watch?v=VK5MlV5NdDI&feature=share

O manieră de a muri

Cu niște ani în urmă am văzut un film care mi-a plăcut foarte mult și care se numește "Le Roi dance".
Acțiunea se petrece pe vremea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea și tratează cele două pasiuni ale lui, instituirea monarhiei absolute și dansul, era un bun și talentat dansator, practica un stil de dans dificil care necesita mult efort fizic pe care regele era capabil să-l depună. Piesele care reprezentau suportul muzical al dansurilor Regelui Soare erau compuse de compozitorul și dansatorul de curte Lully care și-a dedicat viața și cariera lui Ludovic al XIV-lea.  În același timp la curte se jucau și piesele lui Molière în care juca el însuși. Și văzînd acest film am înțeles noțiunea de a muri molierește, adică să mori la datorie, căci Molière a murit pe scena jucîndu-și practic propria moarte.
În rolul lui Molière joacă Tchéky Karyo, unul dintre actorii mei preferați.
La noi actorii cam mor molierește.
http://www.youtube.com/watch?v=UMEQ02mYxqg&feature=relmfu

Dillinger

Am sentimentul că "Public Enemies", versiunea recentă despre viața lui Dillinger cu Johnny Depp în rolul principal, fiind turnat în 2009 imediat după ce a izbucnit criza bancară de la sfîrșitul lui 2008, îl înfățișează într-o lumină mult mai favorabilă. Un haiduc de secolul XX, a făcut pușcărie de 9 ani, de la 20 la 30 de ani, și după ce a ieșit tot nu s-a "potolit". A fost trădat de o româncă, Ana Cumpănaș, care a fost silită de poliție să-l trădeze fiind amenințată cu deportarea în România în cazul în care nu ar fi făcut-o. Cu ani în urmă nu prea mi-era clar e ce spărgătorii de bănci erau priviți cu admirație și socotiți eroi de către populație, acum înțeleg de ce.

Am să mă uit și la versiunea din 1973, "Dillinger", cu Warren Oates în rolul principal, ca să mă lămuresc dacă greșesc sau nu în percepția pe care am avut-o. Unde mai pui că agentul federal, cel care a condus operațiunea de capturare și împușcare, s-a sinucis pe la vîrsta de 56 de ani. Era un tip scund, era poreclit "Little Mel". Din film nu reiese că era scund și așa îmi explic tenacitatea lui.

În film apare și o femeie șerif sau director de pușcărie și mă gîndeam cum ar să fii copil și să fii întrebat "ce vrei să te faci cînd o să fii mare?" și tu să răspunzi "director de pușcărie" și să fii și fată.

O păcăleală, una și atît!

Nici de ziua păcălelilor nu ne mai arde.
Ne-au păcălit ăștia de tot!

Cu David Bowie

http://www.youtube.com/watch?v=L_f72oWukcMhttp://www.youtube.com/watch?v=fCP2-Bfhy04&feature=related
Tina Turner & David Bowie -Tonight (Private Dancer Tour 1985) - YouTube

Quentin Tarantino

Azi e ziua lui!
La mulți ani!
Mi-a fost foarte greu să aleg trei dintre scenele preferate:
http://www.youtube.com/watch?v=QaYDLIswEV4
http://www.youtube.com/watch?v=dfmVfpYvapg
http://www.youtube.com/watch?v=iiAUmsl6OHU

Looking For Mitea Karamazov

Aseară mă gîndeam la cum ar fi fost să fie Dostoievski pe facebook și să-i dai like-uri.
Oare și-ar fi făcut cont? 
Mai bine că a trăit atunci si nu trăiește acum.
Sau cum ar fi să-ți dea Dostoievski like?!

Și astă noapte l-am visat pe Dostoievski că îmi spunea că a ținut cel mai mult la Mitea Karamazov și că trebuie să-l caut pentru că există și că trăiește și că e de acord ca Mitea să-l reprezinte pe facebook.

Recunosc că și eu îl iubesc pe Mitea cel mai mult, mai mult ca pe Mîșkin și ca pe Rogojin.

De ce s-a troznit computerul

Vineri mi s-a troznit computerul și Simon, it-stul mi-a spus că încearcă să mi-l repare pînă azi, dumincă, pentru că luni am deadline. Exista și riscul să nu mi-l poată repara și să fie nevoit să-mi reinstaleze sistemul de operare ceea ce ar extrem de neplăcut si vineri am plecat cu inima îndoită, noaptea n-am dormit din cazua gîndurilor. A doua zi am fost la ski și m-am gîndit tot timpul la ce-o să fac dacă n-o să reușească Simon să-mi repare computerul și am fost varză. A mai trecut o noapte și mi-am luat inima în dinți și am plecat spre serviciu.
La Aviatorilor tocmai plecase metroul în direcția în care mă duceam și eu. Peronul era gol și eu mă gîndeam la problema mea. Convenisem cu Simon să-mi lase un bilet pe birou pentru cazul în care nu reușise să-mi rezolve computerul și cum mă uitam eu așa spre tunel în direcția inversă de cum trebuia să apară metroul, văd un băiat care statea culcat cu gîtul pe șina trenului.
Prima oară am crezut că e un puști, căci era destul de puțintel la făptură.
Și m-am îndreptat în fugă către el. Era la vreo 20 de metri distanță de locul în care mă aflam eu. Și nu știam ce să fac, să cobor lîngă el, să strig la el? Și eram disperată c-o să apară metroul. Și am început să strig la el  să se ridice de acolo. Și am urlat din răsputeri și îi spuneam să se ridice de acolo.
Mi-era frică că nu vrea să se ridice. Între timp am făcut cu mînă spre peron și am strigat după ajutor.
Și iarași am urlat la el "ridică-te de acolo" Și s-a ridcat și am înfipt mîna în puloverul și tricoul lui ca să nu fugă și îi spuneam întruna să nu se miște și a mai venit un băiat și l-am apucat de mîini și am încercat să-l tragem în sus ca să-l putem urca pe peron și a apărut metroul și am început să urlăm și eu și celalat băiat "vine metroul!" și eram amîndoi disperati pentru că nu-l putem ridica și atunci ne-am mobilzat și am reușit să-l tîrîm și la-m întins pe peron și am strigat cît am putut de tare la el să nu mai facă așa ceva și l-am mîngîiat pe cap și pe piept și i-am așezat hainele pe el și l-am întins pe scaune și eu și băiatul celalalt.
Noroc că era un băiat scund și slăbuț, altfel nu știu dacă l-am fi putut ridica.
Mecanicul metroului ne-a vaăzu cînd a intrat în stație și a pus frînă și cînd a ajuns în dreptul nostru ne-a întrebat dacă e nevoie de ajutor. Era ranit după ureche și la tîmplă, probabil că l-am ranit noi cînd am încercat să-l ridicăm pe peron. A venit un bodyguard de la metrou care a chemat salvarea. Băiatul nu vroia să spună ce-i cu el, băuse însă cred că băuse doar ca să-și facă curaj. Tremuram și noi și el. Pe urmă a început să plîngă și a zis că n-o să mai facă așa ceva.
Între timp au mai venit niște tipi de la metrou echipati și pe spatele cărora scria ceva în care era și cuvîntul  "salvare" și au început să vorbească cu el și să ia măsurile necesare în astfel de cazuri. Eu și celalat băiat cu care l-am ridicat
 de pe șine am întrebat dacă putem pleca și ni s-a spus că da. A venit metroul și ne-am așezat față în față. Băiatul era cu prietena lui și tremura puternic și se ținea cu o mînă în dreptul inimii și cu cealaltă își ținea prietena strîns de mînă. Și am mers două stații pînă la Pipera și înîinet să cobor m-am uitat în ochii lui și i-am mulțumit.
Cînd am ajuns la serviciu am cosntatat că Simon a reușit să-mi repare computerul și m-am așezat pe scaun și am început să plîng.

Pendula

Am un văr și vărul meu are o pendulă care s-a stricat și pe care o știu de cînd eram copil. 

Și noi am luat pendula și am dus-o la reparat. 

Și într-un tîrziu ceasornicarul a reușit s-o repare. 

Și am adus pendula la noi acasă și o găzduim în noaptea asta pentru că vărul meu locuiește în Ploiești și o să i-o ducem mîine. 

Și stau și ascult ticăitul pendulei care m-a aruncat în vremea copilăriei. 

Și n-am mai auzit de multă vreme ticăitul ceasului și nici sunet de pendulă. 

Și stau și mă uit la ea și am senzația că iar miros trecutul.

Așa, tainic și la vedere

Clopul de la Hanno Höfer

Întîmplarea a făcut ca să aud NIGHTLOSERS printr-un fost coleg de serviciu și prieten care era în relații bune cu patronul firmei de grafică și design la care lucram prin 1995. De fapt toți trei, eu, Iulian și Radu, patronul, fuseserăm colegi la o firmă care dăduse un faliment strălucit prin 1991, așa cam cum a fost povestea cu funicularul din "Zorba The Greek".
Firma aceea fusese tocmai reprezentanța Apple in România și se numea "Romanian Computer Systems", vă vine să credeți asta? Firma a dat faliment și patronul a fost arestat chiar de ziua mea.

Și Iulian, cel care îl cunoștea pe Hanno Höfer și pe trupa lui, a venit la foștul lui coleg (patronul meu de atunci) să-l roage să lucreze ceva la coperta albumului "Plum Brandy Blues" care deja era concepută și editată. Nu mai țin minte dacă Radu a și tipărit-o la tipografia lui de mică anvergură.

Și țin minte că în timp ce lucram la siglă (erau două prune) Iulian ne-a pus CD-ul să-i ascultăm și Radu n-a prea fost impresionat. Iulian era un împătimit de R&B și vorbea cu căldură și entuziasm despre Nightllosers și știa el de ce. Precizez că nu noi am conceput coperta albumului, trebuiau făcute nist emici rectificări.

Mie mi-a plăcut ce am auzit și Iulian m-a invitat la concertul de lansare a albumului care a avut loc în vechiul club Big Mamou, la vremea aceea era pe Bulevardul Ferdinand (fostul Dimitrov). De fapt Iulian ne invitase si pe Radu și pe mine, dar m-am dus numai eu împreună cu ai mei, adică cu soț și cu fiu și bine am făcut.

Asta se petrecea cam prin '96-'97și fiul meu avea 10 ani.
Țin minte că el a stat în prima bancă, lîngă scenă și Hanno i-a dat cadou un clop în miniatură, cred că era singurul copil prezent la concert.

Iulian nu mai trăiește. A murit de cancer la tiroidă la puțină vreme după povestea asta, singur și părăsit de familie, mai ales de soție.

Din păcate CD-ul nu-l mai am. Au fost scoase foarte putine CD-uri. Mi l-au furat de la serviciu, însă mai am clopul dăruit de Hanno fiului meu.

Acest CD este printre lucrurile de care îmi pare cel mai rău că le-am pierdut.

Nu mă chemați ca martor la proces!

Eu aud și vad în mintea mea, ast anu înceamnă că aud excat ceea ce mi se spune și văd exact ceea ce mi se arată și nu pretind că aș fi singura cărei i se întîmplă așa ceva. Atîta doar că nu e indicat să ma cheme cineca ca martor la proces, nici ca martor al acuzării și nici al apărării.

Pînă la urma viața e ceea ce își închipuie omul că e și nu ceea ce e în realitate.

O maximă

"În orice ceainărie din Alep, după câteva înghiţituri, poţi afla că nebunii iscă revoluţiile, eroii mor în ele,  iar laşii vin apoi să profite."

Lelia Munteanu

Matei

Despre Matei, bunicul meu, am aflat că n-a fost bunicul meu natural d’abia cînd a murit. A fost un șoc.
Cînd Ermina (bunica mea) s-a casatorit cu Matei ea avea 5 copii.
A divorțat de bunicul meu natural pentru ca era gelos și nebun.
Pe vremea aceea foarte rar femeile divorțau și-și luau soarta în mîini.
Bunica mea avea cinci copii și cu toate astea a avut curaj și a divorțat.
Matei era mecanic de locomotivă și un mare crai. Avea și el un baiat din prima căsătorie.
...si s-a indragostit de Ermina și s-au iubit și la un moment dat Matei s-a îmbolnăvit.
S-a dus la sanatoriu și dintre toate iubitele lui, Ermina a fost singura care l-a ingrijit și l-a readus la viață și încă ce viață!
După ce bunicul meu a învins Boala s-a căsătorit cu bunica mea și i-a crescut pe cei cinci copii ca pe proprii lui copii și ne-a crescut și pe noi, nepoții.

1 septembrie 1970, vacanța de vară era pe sfîrșite și pe mine mă sfîșia o tristețe copleșitoare pentru că trebuia să încep școala, mai exact să vin în București și să stau cu părinții mei.
În curte la bunici era o masă sub un pom. De aici mi se trage și damblaua "vreu o masă și un pom". Matei stătea la masă, s-a ridicat, m-a luat de mîna și m-a așezat pe scaun. El s-a așezat lîngă mine. Se uita în ochii mei și mă mîngîia pe păr și pe față.
Ne-am îmbrățișat și am plîns amîndoi. Am plîns liniștit, fără zguduiri și lamentări.

Pe 7 octombrie în aceeași toamnă am înțeles de ce am plîns și ne-am despărțit atît de greu, pentru că a murit  Matei.

Și cam de pe la vîrsta aia am început să mă lupt cu frica de moarte. Aveam 10 ani.