Azi e ziua lui!
La mulți ani!
Mi-a fost foarte greu să aleg trei dintre scenele preferate:
http://www.youtube.com/watch?v=QaYDLIswEV4
http://www.youtube.com/watch?v=dfmVfpYvapg
http://www.youtube.com/watch?v=iiAUmsl6OHU
marți, 27 martie 2012
Looking For Mitea Karamazov
Aseară mă gîndeam la cum ar fi fost să fie Dostoievski pe facebook și să-i dai like-uri.
Oare și-ar fi făcut cont?
Oare și-ar fi făcut cont?
duminică, 25 martie 2012
De ce s-a troznit computerul
Vineri mi s-a troznit computerul și Simon, it-stul mi-a spus că încearcă să mi-l repare pînă azi, dumincă, pentru că luni am deadline. Exista și riscul să nu mi-l poată repara și să fie nevoit să-mi reinstaleze sistemul de operare ceea ce ar extrem de neplăcut si vineri am plecat cu inima îndoită, noaptea n-am dormit din cazua gîndurilor. A doua zi am fost la ski și m-am gîndit tot timpul la ce-o să fac dacă n-o să reușească Simon să-mi repare computerul și am fost varză. A mai trecut o noapte și mi-am luat inima în dinți și am plecat spre serviciu.
La Aviatorilor tocmai plecase metroul în direcția în care mă duceam și eu. Peronul era gol și eu mă gîndeam la problema mea. Convenisem cu Simon să-mi lase un bilet pe birou pentru cazul în care nu reușise să-mi rezolve computerul și cum mă uitam eu așa spre tunel în direcția inversă de cum trebuia să apară metroul, văd un băiat care statea culcat cu gîtul pe șina trenului.
Prima oară am crezut că e un puști, căci era destul de puțintel la făptură.
Și m-am îndreptat în fugă către el. Era la vreo 20 de metri distanță de locul în care mă aflam eu. Și nu știam ce să fac, să cobor lîngă el, să strig la el? Și eram disperată c-o să apară metroul. Și am început să strig la el să se ridice de acolo. Și am urlat din răsputeri și îi spuneam să se ridice de acolo.
Mi-era frică că nu vrea să se ridice. Între timp am făcut cu mînă spre peron și am strigat după ajutor.
Și iarași am urlat la el "ridică-te de acolo" Și s-a ridcat și am înfipt mîna în puloverul și tricoul lui ca să nu fugă și îi spuneam întruna să nu se miște și a mai venit un băiat și l-am apucat de mîini și am încercat să-l tragem în sus ca să-l putem urca pe peron și a apărut metroul și am început să urlăm și eu și celalat băiat "vine metroul!" și eram amîndoi disperati pentru că nu-l putem ridica și atunci ne-am mobilzat și am reușit să-l tîrîm și la-m întins pe peron și am strigat cît am putut de tare la el să nu mai facă așa ceva și l-am mîngîiat pe cap și pe piept și i-am așezat hainele pe el și l-am întins pe scaune și eu și băiatul celalalt.
Noroc că era un băiat scund și slăbuț, altfel nu știu dacă l-am fi putut ridica.
Mecanicul metroului ne-a vaăzu cînd a intrat în stație și a pus frînă și cînd a ajuns în dreptul nostru ne-a întrebat dacă e nevoie de ajutor. Era ranit după ureche și la tîmplă, probabil că l-am ranit noi cînd am încercat să-l ridicăm pe peron. A venit un bodyguard de la metrou care a chemat salvarea. Băiatul nu vroia să spună ce-i cu el, băuse însă cred că băuse doar ca să-și facă curaj. Tremuram și noi și el. Pe urmă a început să plîngă și a zis că n-o să mai facă așa ceva.
Între timp au mai venit niște tipi de la metrou echipati și pe spatele cărora scria ceva în care era și cuvîntul "salvare" și au început să vorbească cu el și să ia măsurile necesare în astfel de cazuri. Eu și celalat băiat cu care l-am ridicat
de pe șine am întrebat dacă putem pleca și ni s-a spus că da. A venit metroul și ne-am așezat față în față. Băiatul era cu prietena lui și tremura puternic și se ținea cu o mînă în dreptul inimii și cu cealaltă își ținea prietena strîns de mînă. Și am mers două stații pînă la Pipera și înîinet să cobor m-am uitat în ochii lui și i-am mulțumit.
Cînd am ajuns la serviciu am cosntatat că Simon a reușit să-mi repare computerul și m-am așezat pe scaun și am început să plîng.
La Aviatorilor tocmai plecase metroul în direcția în care mă duceam și eu. Peronul era gol și eu mă gîndeam la problema mea. Convenisem cu Simon să-mi lase un bilet pe birou pentru cazul în care nu reușise să-mi rezolve computerul și cum mă uitam eu așa spre tunel în direcția inversă de cum trebuia să apară metroul, văd un băiat care statea culcat cu gîtul pe șina trenului.
Prima oară am crezut că e un puști, căci era destul de puțintel la făptură.
Și m-am îndreptat în fugă către el. Era la vreo 20 de metri distanță de locul în care mă aflam eu. Și nu știam ce să fac, să cobor lîngă el, să strig la el? Și eram disperată c-o să apară metroul. Și am început să strig la el să se ridice de acolo. Și am urlat din răsputeri și îi spuneam să se ridice de acolo.
Mi-era frică că nu vrea să se ridice. Între timp am făcut cu mînă spre peron și am strigat după ajutor.
Și iarași am urlat la el "ridică-te de acolo" Și s-a ridcat și am înfipt mîna în puloverul și tricoul lui ca să nu fugă și îi spuneam întruna să nu se miște și a mai venit un băiat și l-am apucat de mîini și am încercat să-l tragem în sus ca să-l putem urca pe peron și a apărut metroul și am început să urlăm și eu și celalat băiat "vine metroul!" și eram amîndoi disperati pentru că nu-l putem ridica și atunci ne-am mobilzat și am reușit să-l tîrîm și la-m întins pe peron și am strigat cît am putut de tare la el să nu mai facă așa ceva și l-am mîngîiat pe cap și pe piept și i-am așezat hainele pe el și l-am întins pe scaune și eu și băiatul celalalt.
Noroc că era un băiat scund și slăbuț, altfel nu știu dacă l-am fi putut ridica.
Mecanicul metroului ne-a vaăzu cînd a intrat în stație și a pus frînă și cînd a ajuns în dreptul nostru ne-a întrebat dacă e nevoie de ajutor. Era ranit după ureche și la tîmplă, probabil că l-am ranit noi cînd am încercat să-l ridicăm pe peron. A venit un bodyguard de la metrou care a chemat salvarea. Băiatul nu vroia să spună ce-i cu el, băuse însă cred că băuse doar ca să-și facă curaj. Tremuram și noi și el. Pe urmă a început să plîngă și a zis că n-o să mai facă așa ceva.
Între timp au mai venit niște tipi de la metrou echipati și pe spatele cărora scria ceva în care era și cuvîntul "salvare" și au început să vorbească cu el și să ia măsurile necesare în astfel de cazuri. Eu și celalat băiat cu care l-am ridicat
de pe șine am întrebat dacă putem pleca și ni s-a spus că da. A venit metroul și ne-am așezat față în față. Băiatul era cu prietena lui și tremura puternic și se ținea cu o mînă în dreptul inimii și cu cealaltă își ținea prietena strîns de mînă. Și am mers două stații pînă la Pipera și înîinet să cobor m-am uitat în ochii lui și i-am mulțumit.
Cînd am ajuns la serviciu am cosntatat că Simon a reușit să-mi repare computerul și m-am așezat pe scaun și am început să plîng.
vineri, 23 martie 2012
joi, 22 martie 2012
Nu mă chemați ca martor la proces!
Eu aud și vad în mintea mea, ast anu înceamnă că aud excat ceea ce mi se spune și văd exact ceea ce mi se arată și nu pretind că aș fi singura cărei i se întîmplă așa ceva. Atîta doar că nu e indicat să ma cheme cineca ca martor la proces, nici ca martor al acuzării și nici al apărării.
Pînă la urma viața e ceea ce își închipuie omul că e și nu ceea ce e în realitate.
Pînă la urma viața e ceea ce își închipuie omul că e și nu ceea ce e în realitate.
miercuri, 21 martie 2012
O maximă
"În orice ceainărie din Alep, după câteva înghiţituri, poţi afla că
nebunii iscă revoluţiile, eroii mor în ele, iar laşii vin apoi să
profite."
Lelia Munteanu
Lelia Munteanu
Matei
Despre Matei, bunicul meu, am aflat că n-a fost bunicul meu natural d’abia cînd a murit. A fost un șoc.
Cînd Ermina (bunica mea) s-a casatorit cu Matei ea avea 5 copii.
A divorțat de bunicul meu natural pentru ca era gelos și nebun.
Pe vremea aceea foarte rar femeile divorțau și-și luau soarta în mîini.
Bunica mea avea cinci copii și cu toate astea a avut curaj și a divorțat.
Matei era mecanic de locomotivă și un mare crai. Avea și el un baiat din prima căsătorie.
...si s-a indragostit de Ermina și s-au iubit și la un moment dat Matei s-a îmbolnăvit.
S-a dus la sanatoriu și dintre toate iubitele lui, Ermina a fost singura care l-a ingrijit și l-a readus la viață și încă ce viață!
După ce bunicul meu a învins Boala s-a căsătorit cu bunica mea și i-a crescut pe cei cinci copii ca pe proprii lui copii și ne-a crescut și pe noi, nepoții.
1 septembrie 1970, vacanța de vară era pe sfîrșite și pe mine mă sfîșia o tristețe copleșitoare pentru că trebuia să încep școala, mai exact să vin în București și să stau cu părinții mei.
În curte la bunici era o masă sub un pom. De aici mi se trage și damblaua "vreu o masă și un pom". Matei stătea la masă, s-a ridicat, m-a luat de mîna și m-a așezat pe scaun. El s-a așezat lîngă mine. Se uita în ochii mei și mă mîngîia pe păr și pe față.
Ne-am îmbrățișat și am plîns amîndoi. Am plîns liniștit, fără zguduiri și lamentări.
Pe 7 octombrie în aceeași toamnă am înțeles de ce am plîns și ne-am despărțit atît de greu, pentru că a murit Matei.
Și cam de pe la vîrsta aia am început să mă lupt cu frica de moarte. Aveam 10 ani.
Cînd Ermina (bunica mea) s-a casatorit cu Matei ea avea 5 copii.
A divorțat de bunicul meu natural pentru ca era gelos și nebun.
Pe vremea aceea foarte rar femeile divorțau și-și luau soarta în mîini.
Bunica mea avea cinci copii și cu toate astea a avut curaj și a divorțat.
Matei era mecanic de locomotivă și un mare crai. Avea și el un baiat din prima căsătorie.
...si s-a indragostit de Ermina și s-au iubit și la un moment dat Matei s-a îmbolnăvit.
S-a dus la sanatoriu și dintre toate iubitele lui, Ermina a fost singura care l-a ingrijit și l-a readus la viață și încă ce viață!
După ce bunicul meu a învins Boala s-a căsătorit cu bunica mea și i-a crescut pe cei cinci copii ca pe proprii lui copii și ne-a crescut și pe noi, nepoții.
1 septembrie 1970, vacanța de vară era pe sfîrșite și pe mine mă sfîșia o tristețe copleșitoare pentru că trebuia să încep școala, mai exact să vin în București și să stau cu părinții mei.
În curte la bunici era o masă sub un pom. De aici mi se trage și damblaua "vreu o masă și un pom". Matei stătea la masă, s-a ridicat, m-a luat de mîna și m-a așezat pe scaun. El s-a așezat lîngă mine. Se uita în ochii mei și mă mîngîia pe păr și pe față.
Ne-am îmbrățișat și am plîns amîndoi. Am plîns liniștit, fără zguduiri și lamentări.
Pe 7 octombrie în aceeași toamnă am înțeles de ce am plîns și ne-am despărțit atît de greu, pentru că a murit Matei.
Și cam de pe la vîrsta aia am început să mă lupt cu frica de moarte. Aveam 10 ani.
marți, 20 martie 2012
duminică, 18 martie 2012
Un cuplu stabil
Sînt încă tineri și în ciuda greutăților care îi apasă sînt încă frumoși, însă nu se mai gîndesc de ceva vreme la atuurile astea.
El e supărat, vizibil marcat pentru că nu poate scăpa de crampa existențială care-i ronțăie liniștea. Cîndva aveau un statut bine conturat, chiar formau un cuplu de invidiat, tineri, bogați și frumoși, și viața lor a căpătat alt aspect.
El a fost întotdeauna dominat de tirania performanței.
E supărat și marcat pentru că nu-i mai poate asigura ei o existență fără griji sau ce se gîndește el că ar putea constitui griji. Mai mult el e măcinat de precaritatea existențială decît ea. Ea cred că ar trece peste asta mai ușor dacă și el ar fi mai puțin înverșunat pe soartă și puțin mai detașat de ce înseamnă bunăstare materială. Așa după cum se vede, mai degrabă au suferit o scădere de statut decît că ar fi amenințați de sărăcie.
Încă se iubesc, dar mai estompat. Ea pare ușor blazată, dacă nu ușor detașată, parcă ar aștepta ca el să se dezmeticească de la sine. Pînă acum a tot încercat să-l mai domolească, dar fără prea multă convingere și fără patos, aș zice eu. El se frămîntă și această frămîntare face exact atîta rău cît ar face dacă nu s-ar frămînta deloc. Bine ar fi să nu se mai frămînte și să fie mai atent la resemnarea și blazarea ei.
Dar ea, oare ce vrea cu adevărat? Poate că nici resemnarea și nici blazarea nu sînt cele mai nimerite căi pe care să apuci. Ar trebui să-l facă să nu se mai simtă vinovat și neputincios pentru că au scăpătat. Ar trebui să facă ea ceva ca să repornească motorul. Cred că ar face, dar se gîndește că el ar fi rănit în orgoliul lui de cap de familie sau mai bine să-l sperie?
La urma urmei e problema lor, sau cine știe ce e cu adevărat în sufletele lor?
joi, 15 martie 2012
Bufonul și îngerul cu saboți
Rigoletto și Carmin
Rigoletto era carnivor și la un moment dat l-a întîlnit pe Carmin și Carmin i-a cîntat "Bella Figlia Dell'Amore" și Rigoletto al meu a fost atît de tare impresionat de Rigolleto al lui Verdi încît a devenit vegetarian și s-a împodobit cu roșcove și eu i-am făcut cadou un șal cu ciucuri aurii, iar lui Carmin i-am cumpărat o pereche de saboți.
Rigolletto e prieten cu Carmin și amîndoi îmi țin de urît. Carmin știe să cînte și la clavecin.
Rigoletto era carnivor și la un moment dat l-a întîlnit pe Carmin și Carmin i-a cîntat "Bella Figlia Dell'Amore" și Rigoletto al meu a fost atît de tare impresionat de Rigolleto al lui Verdi încît a devenit vegetarian și s-a împodobit cu roșcove și eu i-am făcut cadou un șal cu ciucuri aurii, iar lui Carmin i-am cumpărat o pereche de saboți.
Rigolletto e prieten cu Carmin și amîndoi îmi țin de urît. Carmin știe să cînte și la clavecin.
miercuri, 14 martie 2012
Sexul și computerul, și ipphone-ul, și ipad-ul, și ce-o mai fi pe lîngă
Scenariu:
Sînteți acasă sau undeva într-un loc intim unde există și un computer potent la care aveți acces necondiționat. Tocmai ați primit un joc nou pe computer, nemaipomenit, nemaiauzit, nemaivăzut sau un program nou sau o versiune noua de program și sînteți curioși să rulați pe computer aplicația cu pricina și in acelasi timp văa zburdă orzul și ați încinge și o partidă de sex acrobatic (sau amor, na suna mai romantic) cu partenera sau partenerul. Care e primul impuls, ce alegeti sș faceți mai intîi?
Să nu amintiți de amorul prin telefon, internet sau alte d'astea.
Totul pe viu.
Contează foarte mult ordinea cronologica în situația dată și optiunea imediata, fară să stați pe gînduri, în mintea mea cel putin.
Întrebarea asta o pusesem prin 2005. Între timp au apărut și iphone-ul, și ipad-ul, și cîte și mai cîte, să nu mai pomenesc de facebook.
Sînteți acasă sau undeva într-un loc intim unde există și un computer potent la care aveți acces necondiționat. Tocmai ați primit un joc nou pe computer, nemaipomenit, nemaiauzit, nemaivăzut sau un program nou sau o versiune noua de program și sînteți curioși să rulați pe computer aplicația cu pricina și in acelasi timp văa zburdă orzul și ați încinge și o partidă de sex acrobatic (sau amor, na suna mai romantic) cu partenera sau partenerul. Care e primul impuls, ce alegeti sș faceți mai intîi?
Să nu amintiți de amorul prin telefon, internet sau alte d'astea.
Totul pe viu.
Contează foarte mult ordinea cronologica în situația dată și optiunea imediata, fară să stați pe gînduri, în mintea mea cel putin.
Întrebarea asta o pusesem prin 2005. Între timp au apărut și iphone-ul, și ipad-ul, și cîte și mai cîte, să nu mai pomenesc de facebook.
marți, 13 martie 2012
Nevoia de joacă
Mă gîndeam de multe ori că bărbații sînt în stare să se joace cu trenulețul și la 60 de ani, pe cînd femeile nu, ele părăsesc sau se lasă părăsite de nevoia de a se juca.
Nevoia de joacă e o piatră de hotar, o piatră de încercare, un motiv care separă de multe ori partenerii unui cuplu sau chiar sexele între ele pe măsura înaintării în viață.
Una din obsesiile mele...adică trăitul pe sexe.
Femeile sînt prea femei și bărbații prea bărbați, asta nu înseamnă că dacă femeile ar fi prea femei ar deborda de feminitate sau barbații dacă ar fi numai în ale lor ar deborda de masuclinitate.
Nevoia de joacă e o piatră de hotar, o piatră de încercare, un motiv care separă de multe ori partenerii unui cuplu sau chiar sexele între ele pe măsura înaintării în viață.
Una din obsesiile mele...adică trăitul pe sexe.
Femeile sînt prea femei și bărbații prea bărbați, asta nu înseamnă că dacă femeile ar fi prea femei ar deborda de feminitate sau barbații dacă ar fi numai în ale lor ar deborda de masuclinitate.
luni, 12 martie 2012
O replică dintr-un film
Într-o seară fiul meu relatîndu-mi (cu umor) despre ultimele aventuri avute cu clienții lui de la bancă mi-a punctat așa:
"ce nu poți obține cu bani, poți opține cu mulți bani"
și a adăugat că asta e o replică din "Black Cat, White Cat"....adică ceva de genu' o replică face cât tot filmu'!
"ce nu poți obține cu bani, poți opține cu mulți bani"
și a adăugat că asta e o replică din "Black Cat, White Cat"....adică ceva de genu' o replică face cât tot filmu'!
joi, 8 martie 2012
Concertul No. 21 KV 467 Mozart
concertul nr 21 pentru pian al lui Mozart are trei părți
Allegro maestoso
Andante in F major
Allegro vivace assai
Mozart îmi place cel mai mult pentru că muzica lui e limpede și concertul acesta îmi place în mod deosebit care s-a mai ales cu un nume, "Elvira Madigan" și asta pentru că a fost folosit drept coloană sonoră, mai degrabă o poreclă decît nume.
Scenariul filmului are la bază o "poveste adevărată" și tratează iubirea imposibilă și tragică dintre o dansatoare pe sîrmă la un circ și un ofițer căsătorit și tată a doi copii. Ei aleg să fugă și să și moară împreună pentru că societatea societatea nu le permitea altă aletrnativă, mai ales că el și dezertase din armată.
http://www.imdb.com/title/tt0061620/
Concertlul e sublim și pînă acum îl am în 5 versiuni și anume în interpretarea următorilor:
Arthur Rubistein
Arthur Schnabel
Dinu Lipatti
Friedrich Gulda
Vladimir Ashkenazii
http://www.youtube.com/watch?v=qi_J3_co3dQ
și m-am gîndit să ascult concertul ăsta ca să nu mă apuc să înjunghii oamenii aflați prin preajma mea și asta nu pentru câă ar fi ei vinovați
Allegro maestoso
Andante in F major
Allegro vivace assai
Mozart îmi place cel mai mult pentru că muzica lui e limpede și concertul acesta îmi place în mod deosebit care s-a mai ales cu un nume, "Elvira Madigan" și asta pentru că a fost folosit drept coloană sonoră, mai degrabă o poreclă decît nume.
Scenariul filmului are la bază o "poveste adevărată" și tratează iubirea imposibilă și tragică dintre o dansatoare pe sîrmă la un circ și un ofițer căsătorit și tată a doi copii. Ei aleg să fugă și să și moară împreună pentru că societatea societatea nu le permitea altă aletrnativă, mai ales că el și dezertase din armată.
http://www.imdb.com/title/tt0061620/
Concertlul e sublim și pînă acum îl am în 5 versiuni și anume în interpretarea următorilor:
Arthur Rubistein
Arthur Schnabel
Dinu Lipatti
Friedrich Gulda
Vladimir Ashkenazii
http://www.youtube.com/watch?v=qi_J3_co3dQ
și m-am gîndit să ascult concertul ăsta ca să nu mă apuc să înjunghii oamenii aflați prin preajma mea și asta nu pentru câă ar fi ei vinovați
miercuri, 7 martie 2012
Dumnezeu nu e întotdeauna sobru
alphonse allais, in cartea "Sa fim sobri!" (schite umorsitice si sper sa nu ma insele memoria) are o schita despre indoielile omului legate de existenta lui Dumnezeu.
Un grup de cheflii, aflati intr-o incapere, dupa ce golisera citeva sticle bune de vin, il fac pe unul dintre ei sa se ridice in picioare si sa spuna plin de curaj:
"Domnilor a venit momentul sa negam existenta lui Dumnezeu!".
Era miezul noptii si deodata se aude cineva batind in usa:
"Intra", spusera mesenii.
Si usa se deschise si aparu un batrin cu plete albe imbracat in starie aurii, ERA DUMNEZEU.
Cine esti, straine?" spus evorbitorul cel curajos.
"Sint Dumnezeu". raspunse batrinul.
Atunci, omul putin descumpanit ii spuse:
"Asta nu te va impiedica sa bei un pahar cu vin cu noi"
Si mesenii au baut impreuna cu Dumnezeu un pahar, doua, o sticla, doua..trei si in sfarsit, la ziua dupa atita bautura, DUMNEZEU IN NEMARGINITA LUI BUNATATE A ADMIS CA NU EXISTA
Un grup de cheflii, aflati intr-o incapere, dupa ce golisera citeva sticle bune de vin, il fac pe unul dintre ei sa se ridice in picioare si sa spuna plin de curaj:
"Domnilor a venit momentul sa negam existenta lui Dumnezeu!".
Era miezul noptii si deodata se aude cineva batind in usa:
"Intra", spusera mesenii.
Si usa se deschise si aparu un batrin cu plete albe imbracat in starie aurii, ERA DUMNEZEU.
Cine esti, straine?" spus evorbitorul cel curajos.
"Sint Dumnezeu". raspunse batrinul.
Atunci, omul putin descumpanit ii spuse:
"Asta nu te va impiedica sa bei un pahar cu vin cu noi"
Si mesenii au baut impreuna cu Dumnezeu un pahar, doua, o sticla, doua..trei si in sfarsit, la ziua dupa atita bautura, DUMNEZEU IN NEMARGINITA LUI BUNATATE A ADMIS CA NU EXISTA
Bel Ami
Oare cîți dintre cei care fac trimitere la "Bel Ami" au citit și cartea cu același nume.
Eu am citit-o în adolescență și pe urmă n-am mai recitit-o și mai cred că am citit-o la o vîrstă destul de fragedă și de cîte ori aud de "Bel Ami" îmi aduc aminte de un singur pasaj din carte în care era descris felul subtil și diabolic în care găsesc femeile să se răzbune pe bărbați și mai ales pe unul ca el.
Scena era cum o "femeie" din lungul și variatul șir de femei pe pe seama cărora sprințarul Bel Ami își rezolva cu succes existența după o partidă de amor i-a înfășurat un fir de păr în jurul unuia dintre nasturii de la jiletcă.
Și m-am gîndit să recistesc cartea pentru a vedea dacă am ținut minte corect sau pasajul să fi fost din altă carte? :)
Eu am citit-o în adolescență și pe urmă n-am mai recitit-o și mai cred că am citit-o la o vîrstă destul de fragedă și de cîte ori aud de "Bel Ami" îmi aduc aminte de un singur pasaj din carte în care era descris felul subtil și diabolic în care găsesc femeile să se răzbune pe bărbați și mai ales pe unul ca el.
Scena era cum o "femeie" din lungul și variatul șir de femei pe pe seama cărora sprințarul Bel Ami își rezolva cu succes existența după o partidă de amor i-a înfășurat un fir de păr în jurul unuia dintre nasturii de la jiletcă.
Și m-am gîndit să recistesc cartea pentru a vedea dacă am ținut minte corect sau pasajul să fi fost din altă carte? :)
marți, 6 martie 2012
Al 41'lea motan alb
Haideți să vă spun o poveste care se numește
Dragostea dintre Pisica Roșie Și Motanul Alb sau
Al 41'lea motan alb
Ea era roșie din armata roșie, bravă și curajoasă și deja omorîse 40 de ofițeri motani albi.
El era alb și ofițer în armata albă.
Soarta face ca Pisica Roșie să ajungă împreună cu Motanul Alb singuri și izolați pe o insulă.
Pisica Roșie era dură, bărbătoasă, dintr-o bucată și cu arma'n mînă și avea un singur prizonier, pe Motanul Alb care era solar, elegant, seducător, candid și bun, dar fără să facă mare caz de calitățile lui.
Și cum stăteau ei izolați pe insula aia, Motanul Alb cu ochii lui albaștri , limpezi și siderali a început să strălucească și să-i povestească zburlitei Pisici Roșii povestea lui Robinson Crusoe, căci el era un motan inteligent, cult și sensibil. Pisica Roșie avea și ea ochii albaștri, dar ei erau metalici cu sticlire de oțel.
Deși era un motan rasat, Motanul Alb nu era perves și parșiv și încet, încet face din Pisica Roșie o adevărată felină așa cum îi stă bine cuiva din neamul pisicesc.
Și Pisica Roșie devine incandescentă în dragostea ei pentru Motanul Alb și amîndoi se iubesc pe acel țărm uitat de lume mîngîiat doar de valuri și de soare.
Și cum trăiau ei așa mirajul dragostei lor pisicești apare o barcă la orizont și fiecaruia dintre ei i-a zvîcnit inima de bucurie gîndindu-se că n-or să moară pe insula aceea pustie și fiecare nutrea speranța că cei din barcă vor fi de-ai lui. Motanul Alb spera ca barca să fie cu albi, Pisica Roșie dorea ca barca să fie cu roșii.
Și cum se uitau ei așa la orizont, în funcție de ce lis epărea strigau pe rînd:
PISICA ROȘIE: - "Sînt roșii"
MOTANUL ALB: - "Sînt albii"
Și Motanul Alb era din ce în ce mai sigur că barca era plină cu motani albi ca și el. Și atunci a intrat în mare alergînd exaltat spre barca ce se apropia din ce în ce mai mult de țărm.
Pisica Roșie a realizat că cei din parcă nu sînt roșii de-ai ei și atunci a pus mîna pe armă și a îndreptat-o spre Motanul Alb și a zis "STAI"! Și Motanul Alb nu s-a oprit!
Și iarăși a zis "STAI", și din nou Motanul Alb nu s-a oprit și continua să alerge fericit către barca lui salvatoare.
Și Pisica Roșie a zis "STAI" pînă a TRAS!
Și Motanul Alb a căzut în valuri și atunci Pisica Roșie a aruncat arma și s-a dus și l-a luat în brațe pe Motanul ei Alb, dar era prea tîrziu!
Motanul Alb a devenit Roșu, dar de sînge.
Și așa Motanul Alb, devine al 41'lea!
pentru cine nu știe și ar vrea să știe:
http://www.imdb.com/title/tt0049783/
http://www.youtube.com/watch?v=jMmwgEwsPd8&feature=fvsr
Dragostea dintre Pisica Roșie Și Motanul Alb sau
Al 41'lea motan alb
Ea era roșie din armata roșie, bravă și curajoasă și deja omorîse 40 de ofițeri motani albi.
El era alb și ofițer în armata albă.
Soarta face ca Pisica Roșie să ajungă împreună cu Motanul Alb singuri și izolați pe o insulă.
Pisica Roșie era dură, bărbătoasă, dintr-o bucată și cu arma'n mînă și avea un singur prizonier, pe Motanul Alb care era solar, elegant, seducător, candid și bun, dar fără să facă mare caz de calitățile lui.
Și cum stăteau ei izolați pe insula aia, Motanul Alb cu ochii lui albaștri , limpezi și siderali a început să strălucească și să-i povestească zburlitei Pisici Roșii povestea lui Robinson Crusoe, căci el era un motan inteligent, cult și sensibil. Pisica Roșie avea și ea ochii albaștri, dar ei erau metalici cu sticlire de oțel.
Deși era un motan rasat, Motanul Alb nu era perves și parșiv și încet, încet face din Pisica Roșie o adevărată felină așa cum îi stă bine cuiva din neamul pisicesc.
Și Pisica Roșie devine incandescentă în dragostea ei pentru Motanul Alb și amîndoi se iubesc pe acel țărm uitat de lume mîngîiat doar de valuri și de soare.
Și cum trăiau ei așa mirajul dragostei lor pisicești apare o barcă la orizont și fiecaruia dintre ei i-a zvîcnit inima de bucurie gîndindu-se că n-or să moară pe insula aceea pustie și fiecare nutrea speranța că cei din barcă vor fi de-ai lui. Motanul Alb spera ca barca să fie cu albi, Pisica Roșie dorea ca barca să fie cu roșii.
Și cum se uitau ei așa la orizont, în funcție de ce lis epărea strigau pe rînd:
PISICA ROȘIE: - "Sînt roșii"
MOTANUL ALB: - "Sînt albii"
Și Motanul Alb era din ce în ce mai sigur că barca era plină cu motani albi ca și el. Și atunci a intrat în mare alergînd exaltat spre barca ce se apropia din ce în ce mai mult de țărm.
Pisica Roșie a realizat că cei din parcă nu sînt roșii de-ai ei și atunci a pus mîna pe armă și a îndreptat-o spre Motanul Alb și a zis "STAI"! Și Motanul Alb nu s-a oprit!
Și iarăși a zis "STAI", și din nou Motanul Alb nu s-a oprit și continua să alerge fericit către barca lui salvatoare.
Și Pisica Roșie a zis "STAI" pînă a TRAS!
Și Motanul Alb a căzut în valuri și atunci Pisica Roșie a aruncat arma și s-a dus și l-a luat în brațe pe Motanul ei Alb, dar era prea tîrziu!
Motanul Alb a devenit Roșu, dar de sînge.
Și așa Motanul Alb, devine al 41'lea!
pentru cine nu știe și ar vrea să știe:
http://www.imdb.com/title/tt0049783/
http://www.youtube.com/watch?v=jMmwgEwsPd8&feature=fvsr
luni, 5 martie 2012
Variațiuni pe tema tandemului
Cînd am văzut cadrul ăsta mi-a atras atenția lipsa de armonie a peisajului urban atît de prezentă în Bucureștiul nostru hărtănit.
Mi-a plăcut calcanul ăsta cu tenul lui bine îngrijit și întreținut și coloanele acelea mici care străpung suprafața lui care mai adaugă niște crîmpeie de cer. Pe urma mi-a coborît privirea pe ruina aceea de la baza calcanului care cîndva în anii imediați de după '89 adăpostea magazinul "Castel". Nu mai pomenesc aici de lanțul de amintiri sau de gînduri Flipper care mi le-a declanșat. A fost ca un flash retrospectiv al anilor de după revoluție încoace, o caracterizare succintă a tranzitului nostru de la comunism la ce dracu o mai fi acum. Încă una din chipurile deșertăcuinii.
Țin minte că în magazinul ăsta am intrat împreună cu Rodica (o fostă colegă de serviciu și ulterior asociată) care era foarte sensibilă la ce "era nou și de bon ton" la vremea aceea și nu numai. Poate că imaginea acestui chioșc deșălat nu m-ar fi impresionat atît de mult dacă nu-l asociam cu amintirea Rodicăi care acum nu mai e.
Am fost asociate cîndva și am avut o firmă împreună și Rodica era o tipă puternică, de avangardă (deși nu era la prima tinerețe), îi plăcea noul, îi plăcea să călătorească, era o femeie prezentabilă, era abruptă și de multe ori neatentă la detalii, mai ales în relațiile cu oamenii și mai ales în relațiile cu mine. Ea era rac, eu berbec și dacă e să mă iau după zodii n-aveam cum să fim compatibilie și cu toate astea am făcut echipă bună împreună cît timp am avut firma aia a noastră (și alături de noi a mai existat o a treia). Și nimeni nu-i perfect și cred că eu n-aș fi cea mai în măsură să punctez defectele altora și totuși nu pot să mă abțin și o fac deseori, chiar și acum.
O perioadă obișnuiam să mai dăm cîte o raită prin magazine, ulterior i-am evitat compania în astfel de escapade.
Rodica nu avea copii (deși și-ar fi dorit) și de multe ori treceam peste momentele în care mă rănea cu lipsa ei de tact și cu egoismul ei, găseam explicații pentru atitudinea ei, dar pot să spun că tot acest efort al meu de a o înțelege a contribuit, în paralel, la clădirea unui zid care ne despărțea afectiv și la accente de resentiment. Și mai avea o chestie spunea "cravăți", "ciocolăți" și "salăți" și pe tema asta glumeam persiflator de multe ori cu Valentin.
La un moment dat ne-am despărțit și fiecare s-a dus în existența ei.
Și de prin 2007 pînă în 2009 nu mai auzisem nimic de Rodica, în schimb o visam noaptea din cînd în cînd. Unul din vise se repeta și se făcea că ajungeam mereu pe strada unde locuiau părinții ei și unde a fost și sediul firmei noastre și visam că niciodată nu intram înauntru.
La un moment dat am visat că avea o casă care arăta ca un mausoleu și că îi plăcea foarte mult casa aia și spunea că se simte foarte bine în ea și mi-o prezenta într-un fel tăcut și maiestuos și peste cîteva zile am aflat că Rodica a murit de cancer.
Și de atunci eu și Valentin nu mai glumim pe tema "ciocolăților", "cravăților" și "salăților" și sînt multiple momente și locuri din București care îmi aduc aminte de ea, dar de data asta dureros și după ce n-a mai fost am priceput de ce a trebuit să o înțeleg de cele mai multe ori în divergențele noastre.
Odată ajunși acasă am descărcat pozele ca să vedem ce-am suprins din hoinăreala noastră și am observat și d-abia atunci am observat păsările din cadru. Cînd am postat poza am botezat-o "Tandem", după ce am postat-o am observat că mai jos în stînga tandemului se mai afla o pasăre și atunci m-am gîndit la un "Tandem" cu escortă și azi cînd am intrat pe facebook și un prieten îmi trimisese un link cu o melodie foarte sugestivă legat de această poză am observat că există o a patra pasăre, în dreapta desupra tandemului.
Și m-am gîndit că titlul cel mai nimerit ar fi "tandem în aparență",
Țin minte că în magazinul ăsta am intrat împreună cu Rodica (o fostă colegă de serviciu și ulterior asociată) care era foarte sensibilă la ce "era nou și de bon ton" la vremea aceea și nu numai. Poate că imaginea acestui chioșc deșălat nu m-ar fi impresionat atît de mult dacă nu-l asociam cu amintirea Rodicăi care acum nu mai e.
Am fost asociate cîndva și am avut o firmă împreună și Rodica era o tipă puternică, de avangardă (deși nu era la prima tinerețe), îi plăcea noul, îi plăcea să călătorească, era o femeie prezentabilă, era abruptă și de multe ori neatentă la detalii, mai ales în relațiile cu oamenii și mai ales în relațiile cu mine. Ea era rac, eu berbec și dacă e să mă iau după zodii n-aveam cum să fim compatibilie și cu toate astea am făcut echipă bună împreună cît timp am avut firma aia a noastră (și alături de noi a mai existat o a treia). Și nimeni nu-i perfect și cred că eu n-aș fi cea mai în măsură să punctez defectele altora și totuși nu pot să mă abțin și o fac deseori, chiar și acum.
O perioadă obișnuiam să mai dăm cîte o raită prin magazine, ulterior i-am evitat compania în astfel de escapade.
Rodica nu avea copii (deși și-ar fi dorit) și de multe ori treceam peste momentele în care mă rănea cu lipsa ei de tact și cu egoismul ei, găseam explicații pentru atitudinea ei, dar pot să spun că tot acest efort al meu de a o înțelege a contribuit, în paralel, la clădirea unui zid care ne despărțea afectiv și la accente de resentiment. Și mai avea o chestie spunea "cravăți", "ciocolăți" și "salăți" și pe tema asta glumeam persiflator de multe ori cu Valentin.
La un moment dat ne-am despărțit și fiecare s-a dus în existența ei.
Și de prin 2007 pînă în 2009 nu mai auzisem nimic de Rodica, în schimb o visam noaptea din cînd în cînd. Unul din vise se repeta și se făcea că ajungeam mereu pe strada unde locuiau părinții ei și unde a fost și sediul firmei noastre și visam că niciodată nu intram înauntru.
La un moment dat am visat că avea o casă care arăta ca un mausoleu și că îi plăcea foarte mult casa aia și spunea că se simte foarte bine în ea și mi-o prezenta într-un fel tăcut și maiestuos și peste cîteva zile am aflat că Rodica a murit de cancer.
Și de atunci eu și Valentin nu mai glumim pe tema "ciocolăților", "cravăților" și "salăților" și sînt multiple momente și locuri din București care îmi aduc aminte de ea, dar de data asta dureros și după ce n-a mai fost am priceput de ce a trebuit să o înțeleg de cele mai multe ori în divergențele noastre.
Odată ajunși acasă am descărcat pozele ca să vedem ce-am suprins din hoinăreala noastră și am observat și d-abia atunci am observat păsările din cadru. Cînd am postat poza am botezat-o "Tandem", după ce am postat-o am observat că mai jos în stînga tandemului se mai afla o pasăre și atunci m-am gîndit la un "Tandem" cu escortă și azi cînd am intrat pe facebook și un prieten îmi trimisese un link cu o melodie foarte sugestivă legat de această poză am observat că există o a patra pasăre, în dreapta desupra tandemului.
Și m-am gîndit că titlul cel mai nimerit ar fi "tandem în aparență",
duminică, 4 martie 2012
4 martie și cutremurul de după
Azi a fost 4 martie și am hoinărit prin București. Acum 35 de ani, cînd aveam 17 ani, a fost cutremurul cel mai puternic pe care l-am prins în viața mea. Efectele acestui cutremur au fost în valuri, pe de-o parte peirderile omenești și pe de alta siluirea Bucureștilui. Ceaușescu s-a gîndit să continue "cutremurarea" Bucureștiului, eveniment care se desfășoară și astăzi cu succes și după 22 de ani de la dispariția împușcatului.
Bucureștiul acum este cutremurat de oamenii care îl populează și care îl locuiesc, un oraș siluit și răvășit ca și noi, românii.
Nu am intenția să cred că aș spune ceva inedit sau că pozele mele ar fi inedite, doar am consemnat.
Intrarea într-un oficiu poștal de pe Bd-ul. Ion Mihalache
Trotuar din București
Cabluri peste cabluri
Sediul Poliției Române se încadrează perfect între cele două clădiri
Marile speranțe
Înfrumusețare, dar nu și pentru clădiri
O casă lăsată intenționat în ruină, aveau nevoie de teren
Bucureștiul acum este cutremurat de oamenii care îl populează și care îl locuiesc, un oraș siluit și răvășit ca și noi, românii.
Nu am intenția să cred că aș spune ceva inedit sau că pozele mele ar fi inedite, doar am consemnat.
Intrarea într-un oficiu poștal de pe Bd-ul. Ion Mihalache
Cabluri peste cabluri
"Lumina ortodoxiei", sărbătorită de mii de bucureșteni
Din seria românii sînt: "atenți la detalii"
Orășeni care cred și țărani care se îndoiesc
Astăzi a fost o zi stranie.
Am ajuns prin preajma parcului Gradina Icoanei unde era procesiunea religioasă "Lumina ortodoxiei".
Tot azi am trecut și prin fața Muzeului Țăranului Român, păstrătorul tradiției satului românesc, tradiție care s-a construit în jurul bisericii. Aici, la MȚR era "Tîrgul boierului" unde erau etalate toate produsele specifice postului Paștelui.
Orășeni care cred:
"Țărani" care se îndoiesc
Mirosul de mici ajungea pînă vis-a-vis unde odihnește Horia Bernea, oare el ce-ar zice?
Am ajuns prin preajma parcului Gradina Icoanei unde era procesiunea religioasă "Lumina ortodoxiei".
Tot azi am trecut și prin fața Muzeului Țăranului Român, păstrătorul tradiției satului românesc, tradiție care s-a construit în jurul bisericii. Aici, la MȚR era "Tîrgul boierului" unde erau etalate toate produsele specifice postului Paștelui.
Orășeni care cred:
"Țărani" care se îndoiesc
Mirosul de mici ajungea pînă vis-a-vis unde odihnește Horia Bernea, oare el ce-ar zice?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)