Obiecte pierdute

Am primit la un moment dat un calendar de birou din ăla de pus pe masă și cum nu știam ce să fac cu el m-am apucat să notez cu pixul zilele de naștere ale prietenilor, ale colegilor de serviciu și ale cunoscuților și de fiecare dată cînd venea un an nou și odată cu el și calendarul de birou aferent pe care îl primeam de la te miri cine  făceam translatarea acestor notițe.

Îmi plăcea mai mult să procedez așa decît să aleg unul din nenumăratele mijloace de aducere aminte a zilelor de naștere sugerate de high tech-ul și gadget-urile din dotare.

Era frumos că în timp ce-mi notam ziua cuiva începeam să-mi derulez amintiri legate de persoana în cauză și nu avea importanță dacă o vedeam frecvent sau foarte rar și cel mai interesant este că în fiecare an cînd exersam acest ritual amintirile care îmi năvăleau în minte nu erau mereu aceleași.

În timp, am început să fiu atentă la un amănunt care începuse să mă agaseze imperceptibil, amănuntul era că începusem să țin socoteala celor care erau prezenți în lista asta și care nu mă sunau să-mi spună "la mulți ani" de ziua mea. Deh, obicei de scolopendră! Îndrăznesc să spun că acest amănunt mai mult mă durea decît mă agasa deși îmi asum efectul atutudinii mele care de cele mai multe ori solicită și îndepărtează oamenii cu care am de-a face sau cu care țin legătura.

La un moment dat zilele astea de naștere le-am bifat și în calendarul unei agende minuscule de buzunar pe care mi-o cumpărase Valentin. Mi-era drag de ea pentru că era micuță și pentru că era de la Valentin.

Și cum la fiecare mutare se întîmplă să pierzi CEVA LA CARE ȚII ÎN MOD DEOSEBIT, așa s-a întîmplat că atunci cînd ne-am mutat din Edipresse în Ringier (și la propriu, și la figurat) am pierdut agenda mea miniaturală și după aproape trei săptămîni de cînd am constatat asta, nici acum nu mi-a trecut părerea de rău, e ca un junghi care mă străpunge ori de cîte ori îmi aduc aminte de ea.

Și după luni de așteptare și suferință mocnită am ajuns să ne mutăm (cu firma) și în procesul mutării mi-am pierdut și calendarul de birou de anul trecut. Apucasem să notez în noul calendar zilele de naștere pînă în luna mai și nu știu de ce am luat calendarul cu mine cu gîndul să continuu translatarea de la serviciu și uite așa am pierdut și calendarul!

Și iarăși am gîndurile alea ciocan! De fiecare dată cînd îmi aduc aminte de agendă și de calendar simt că iau un zid în cap. Și uite că azi mi-a trecut în mine un gînd, dacă trebuia să pierd calendarul pentru că erau acolo oameni cu care mă istoveam să țin legătura?

În ultima vreme pentru că am fost stresată de problema job-ului și m-am gîndit întotdeauna în altă parte decît la ceea ce făceam în mod curent, am ajuns să pierd multe obiecte și am căpătat obiceiul să nu mă mai străduiesc să le caut. Renunț să caut obiectele pierdute gîndindu-mă că o să le găsesc atunci cînd n-o să le mai caut și de cîteva ori metoda asta a funcționat.

Sînt curioasă dacă într-un tîrziu o să apară calendarul ăla!

Mie îmi place reciprocitatea deși se întîmplă s-o dau și eu în bară la capitolul ăsta!

De curînd am revăzut filmul "Calendarul ucigaș"!