Vineri mi s-a troznit computerul și Simon, it-stul mi-a spus că încearcă să mi-l repare pînă azi, dumincă, pentru că luni am deadline. Exista și riscul să nu mi-l poată repara și să fie nevoit să-mi reinstaleze sistemul de operare ceea ce ar extrem de neplăcut si vineri am plecat cu inima îndoită, noaptea n-am dormit din cazua gîndurilor. A doua zi am fost la ski și m-am gîndit tot timpul la ce-o să fac dacă n-o să reușească Simon să-mi repare computerul și am fost varză. A mai trecut o noapte și mi-am luat inima în dinți și am plecat spre serviciu.
La Aviatorilor tocmai plecase metroul în direcția în care mă duceam și eu. Peronul era gol și eu mă gîndeam la problema mea. Convenisem cu Simon să-mi lase un bilet pe birou pentru cazul în care nu reușise să-mi rezolve computerul și cum mă uitam eu așa spre tunel în direcția inversă de cum trebuia să apară metroul, văd un băiat care statea culcat cu gîtul pe șina trenului.
Prima oară am crezut că e un puști, căci era destul de puțintel la făptură.
Și m-am îndreptat în fugă către el. Era la vreo 20 de metri distanță de locul în care mă aflam eu. Și nu știam ce să fac, să cobor lîngă el, să strig la el? Și eram disperată c-o să apară metroul. Și am început să strig la el să se ridice de acolo. Și am urlat din răsputeri și îi spuneam să se ridice de acolo.
Mi-era frică că nu vrea să se ridice. Între timp am făcut cu mînă spre peron și am strigat după ajutor.
Și iarași am urlat la el "ridică-te de acolo" Și s-a ridcat și am înfipt mîna în puloverul și tricoul lui ca să nu fugă și îi spuneam întruna să nu se miște și a mai venit un băiat și l-am apucat de mîini și am încercat să-l tragem în sus ca să-l putem urca pe peron și a apărut metroul și am început să urlăm și eu și celalat băiat "vine metroul!" și eram amîndoi disperati pentru că nu-l putem ridica și atunci ne-am mobilzat și am reușit să-l tîrîm și la-m întins pe peron și am strigat cît am putut de tare la el să nu mai facă așa ceva și l-am mîngîiat pe cap și pe piept și i-am așezat hainele pe el și l-am întins pe scaune și eu și băiatul celalalt.
Noroc că era un băiat scund și slăbuț, altfel nu știu dacă l-am fi putut ridica.
Mecanicul metroului ne-a vaăzu cînd a intrat în stație și a pus frînă și cînd a ajuns în dreptul nostru ne-a întrebat dacă e nevoie de ajutor. Era ranit după ureche și la tîmplă, probabil că l-am ranit noi cînd am încercat să-l ridicăm pe peron. A venit un bodyguard de la metrou care a chemat salvarea. Băiatul nu vroia să spună ce-i cu el, băuse însă cred că băuse doar ca să-și facă curaj. Tremuram și noi și el. Pe urmă a început să plîngă și a zis că n-o să mai facă așa ceva.
Între timp au mai venit niște tipi de la metrou echipati și pe spatele cărora scria ceva în care era și cuvîntul "salvare" și au început să vorbească cu el și să ia măsurile necesare în astfel de cazuri. Eu și celalat băiat cu care l-am ridicat
de pe șine am întrebat dacă putem pleca și ni s-a spus că da. A venit metroul și ne-am așezat față în față. Băiatul era cu prietena lui și tremura puternic și se ținea cu o mînă în dreptul inimii și cu cealaltă își ținea prietena strîns de mînă. Și am mers două stații pînă la Pipera și înîinet să cobor m-am uitat în ochii lui și i-am mulțumit.
Cînd am ajuns la serviciu am cosntatat că Simon a reușit să-mi repare computerul și m-am așezat pe scaun și am început să plîng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu