Variațiuni pe tema tandemului

Cînd am văzut cadrul ăsta mi-a atras atenția lipsa de armonie a peisajului urban atît de prezentă în Bucureștiul nostru hărtănit.

Mi-a plăcut calcanul ăsta cu tenul lui bine îngrijit și întreținut și coloanele acelea mici care străpung suprafața lui care mai adaugă niște crîmpeie de cer. Pe urma mi-a coborît privirea pe ruina aceea de la baza calcanului care cîndva în anii imediați de după '89 adăpostea magazinul "Castel". Nu mai pomenesc aici de lanțul de amintiri sau de gînduri Flipper care mi le-a declanșat. A fost ca un flash retrospectiv al anilor de după revoluție încoace, o caracterizare succintă a tranzitului nostru de la comunism la ce dracu o mai fi acum. Încă una din chipurile deșertăcuinii.
Țin minte că în magazinul ăsta am intrat împreună cu Rodica (o fostă colegă de serviciu și ulterior asociată) care era foarte sensibilă la ce "era nou și de bon ton" la vremea aceea și nu numai. Poate că imaginea acestui chioșc deșălat nu m-ar fi impresionat atît de mult dacă nu-l asociam cu amintirea Rodicăi care acum nu mai e.

Am fost asociate cîndva și am avut o firmă împreună și Rodica era o tipă puternică, de avangardă (deși nu era la prima tinerețe), îi plăcea noul, îi plăcea să călătorească, era o femeie prezentabilă, era abruptă și de multe ori neatentă la detalii, mai ales în relațiile cu oamenii și mai ales în relațiile cu mine. Ea era rac, eu berbec și dacă e să mă iau după zodii n-aveam cum să fim compatibilie și cu toate astea am făcut echipă bună împreună cît timp am avut firma aia a noastră (și alături de noi a mai existat o a treia). Și nimeni nu-i perfect și cred că eu n-aș fi cea mai în măsură să punctez defectele altora și totuși nu pot să mă abțin și o fac deseori, chiar și acum.

O perioadă obișnuiam să mai dăm cîte o raită prin magazine, ulterior i-am evitat compania în astfel de escapade.
Rodica nu avea copii (deși și-ar fi dorit) și de multe ori treceam peste momentele în care mă rănea cu lipsa ei de tact și cu egoismul ei, găseam explicații pentru atitudinea ei, dar pot să spun că tot acest efort al meu de a o înțelege  a contribuit, în paralel, la clădirea unui zid care ne despărțea afectiv și la accente de resentiment. Și mai avea o chestie spunea "cravăți", "ciocolăți"  și "salăți" și pe tema asta glumeam persiflator de multe ori cu Valentin.

La un moment dat ne-am despărțit și fiecare s-a dus în existența ei.
Și de prin 2007 pînă în 2009 nu mai auzisem nimic de Rodica, în schimb o visam noaptea din cînd în cînd. Unul din vise se repeta și se făcea că ajungeam mereu pe strada unde locuiau părinții ei și unde a fost și sediul firmei noastre și visam că niciodată nu intram înauntru.
La un moment dat am visat că avea o casă care arăta ca un mausoleu și că îi plăcea foarte mult casa aia și spunea că se simte foarte bine în ea și mi-o prezenta într-un fel tăcut și maiestuos și peste cîteva zile am aflat că Rodica a murit de cancer.

Și de atunci eu și Valentin nu mai glumim pe tema "ciocolăților", "cravăților" și "salăților" și sînt multiple momente și locuri din București care îmi aduc aminte de ea, dar de data asta dureros și după ce n-a mai fost am priceput de ce a trebuit să o înțeleg de cele mai multe ori în divergențele noastre.

Odată ajunși acasă am descărcat pozele ca să vedem ce-am suprins din hoinăreala noastră și am observat și d-abia atunci am observat păsările din cadru. Cînd am postat poza am botezat-o "Tandem", după ce am postat-o am observat că mai jos în stînga tandemului se mai afla o pasăre și atunci m-am gîndit la un "Tandem" cu escortă și azi cînd am intrat pe facebook și un prieten  îmi trimisese un link cu o melodie foarte sugestivă legat de această poză am observat că există o a patra pasăre, în dreapta desupra tandemului.
Și m-am gîndit că titlul cel mai nimerit ar  fi "tandem în aparență",